România riscă să descopere, din nou, că uneori statul este cel mai eficient generator de scumpiri. De data aceasta, nu este vorba despre gaze sau despre piața energiei electrice, ci despre o resursă pe care, paradoxal, o considerăm aproape gratuită: apa.
Un nou mecanism pregătit de Ministerul Mediului ar urma să majoreze costul apei brute utilizate în economie, cu efecte directe asupra unor coloși ai sistemului energetic românesc, precum Hidroelectrica și Nuclearelectrica. Consecințele pot depăși însă cu mult perimetrul industriei energetice, pentru că, într-un final, orice creștere de cost se transferă inevitabil către consumator.
Când apa devine un lux industrial
În logica politicilor publice, resursele naturale trebuie administrate eficient și responsabil. Însă există o linie fină între administrare și supraimpozitare.
În cazul producătorilor de energie, apa nu este doar o resursă secundară, ci un element central al procesului de producție. Hidrocentralele transformă energia potențială a apei în electricitate, iar centralele nucleare folosesc cantități mari de apă pentru răcirea reactoarelor. În momentul în care costul acestei resurse crește semnificativ, crește inevitabil și costul energiei produse.
Experiențele anterioare arată că majorarea contribuțiilor pentru utilizarea apei a afectat serios rentabilitatea unor hidrocentrale, în anumite cazuri costul apei ajungând să reprezinte chiar peste jumătate din costul de producție al energiei.
Prin urmare, întrebarea esențială nu este dacă statul are dreptul să taxeze utilizarea apei. Evident că îl are. Întrebarea reală este cât de mult poate taxa fără să destabilizeze un sector strategic.
Paradoxul românesc: scumpim tocmai energia ieftină
România are, teoretic, un avantaj competitiv important în domeniul energiei: producția hidro și nucleară, două dintre cele mai stabile și relativ ieftine surse din mixul energetic.
Hidrocentralele și centrala nucleară de la Cernavodă reprezintă coloana vertebrală a producției interne de electricitate. Într-o perioadă în care Europa caută alternative la combustibilii fosili și încearcă să stabilizeze prețurile energiei, aceste două surse sunt esențiale pentru securitatea energetică.
Dar dacă statul decide să majoreze costurile de exploatare prin taxe sau contribuții suplimentare, avantajul competitiv dispare rapid. Energia hidro și nucleară riscă să devină mai scumpă, iar piața va transfera inevitabil această presiune către consumatori.
Cu alte cuvinte, românii ar putea ajunge să plătească mai mult pentru energia produsă chiar din resursele lor naturale.
Politica fiscală care se întoarce împotriva economiei
De-a lungul ultimelor decenii, politica economică românească a fost marcată de o tentație constantă: atunci când bugetul are nevoie de bani, statul introduce o taxă nouă sau majorează una existentă.
Pe termen scurt, astfel de decizii pot aduce venituri suplimentare la buget. Pe termen lung, însă, ele reduc competitivitatea economiei și creează efecte în lanț.
Industria energetică este un exemplu perfect. Costurile mai mari de producție se transmit în facturi, facturile mai mari cresc costurile companiilor, iar acestea se reflectă în prețurile bunurilor și serviciilor.
Rezultatul este un cerc vicios al scumpirilor.
O lecție ignorată
Energia nu este doar un sector economic. Este infrastructura invizibilă a întregii economii.
Orice decizie care afectează costul producerii energiei trebuie analizată cu maximă atenție, pentru că impactul se propagă în toate domeniile: industrie, transport, agricultură și chiar în viața de zi cu zi a populației.
Dacă autoritățile vor transforma apa într-o resursă fiscală excesiv taxată, efectul nu va fi doar o lovitură pentru companii precum Hidroelectrica sau Nuclearelectrica. Va fi o lovitură pentru întreaga economie.
Iar, în final, factura va ajunge acolo unde ajunge de fiecare dată.
La consumator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu