Maia Sandu taie în carne vie: de la 32 de raioane la 10 județe. În România, aceeași idee moare la fiecare ciclu electoral
În timp ce România își îngroapă încă o dată reforma administrativă în comisii, grupuri de lucru și promisiuni fără termen, Republica Moldova face pasul pe care Bucureștiul nu a avut curajul să-l facă în 35 de ani.
Sub conducerea Maia Sandu, Chișinăul pregătește o reorganizare radicală: 32 de raioane vor deveni doar 10 județe. O decizie brutală, nepopulară pentru unii, dar esențială pentru un stat care a înțeles că nu mai poate funcționa cu o administrație supradimensionată și ineficientă.
Două țări, două viteze: reformă vs. simulare
Diferența dintre Republica Moldova și România nu mai ține de resurse sau dimensiune. Ține de voință politică.
La Chișinău, reforma administrativă este tratată ca o urgență de stat. La București, ca un subiect toxic, bun doar pentru discursuri și abandonat imediat ce apar calculele electorale.
România discută despre regionalizare din anii ’90. A bifat strategii, studii, consultări, variante de hartă și chiar promisiuni ferme. Rezultatul? Zero. Nicio reformă reală, nicio schimbare structurală, doar aceeași rețea de județe, primării și instituții suprapuse care consumă bani publici fără eficiență.
Clientelism vs. eficiență
Adevărul incomod este că România nu duce lipsă de soluții, ci de curaj.
O reformă administrativă reală ar însemna mai puține funcții, mai puține sinecuri, mai puține rețele de influență locale. Cu alte cuvinte, ar lovi direct în mecanismele care au ținut în viață clasa politică timp de decenii.
În schimb, Maia Sandu și guvernul de la Chișinău par dispuși să plătească acest cost politic. Reducerea numărului de unități administrative nu este doar o măsură tehnică — este o lovitură directă în birocrația inutilă și în risipa bugetară.
Un stat mic, o lecție mare
Ironia este greu de ignorat: un stat mai mic, mai sărac și mai vulnerabil reușește să facă ceea ce o țară membră a Uniunii Europene evită sistematic.
Republica Moldova își asumă reforma pentru a deveni funcțională. România o evită tocmai pentru a nu deranja un sistem care funcționează — dar doar pentru cei conectați la el.
Reforma care doare vs. stagnarea care costă
Da, reforma din Moldova va produce nemulțumiri. Vor exista pierderi de funcții, conflicte locale, rezistență administrativă. Dar este genul de durere necesară pentru a construi un stat mai eficient.
În România, „liniștea” administrativă are un preț mult mai mare: miliarde risipite anual, instituții redundante și o administrație greoaie care frânează dezvoltarea.
Întrebarea care rămâne
Câte reforme trebuie să mai vedem la alții pentru ca România să le aplice acasă?
Pentru că, în acest moment, diferența nu mai este între două sisteme administrative. Este între acțiune și inerție.
Iar Chișinăul, paradoxal, pare să fi ales mai clar decât Bucureștiul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu