Într-o țară unde guvernele se schimbă la câte 6 luni, e firesc ca un spital să fie construit în 20 de ani.
Sincer, sunt chiar înciudat pe mirarea indignată care m-a cuprins (și pe mine) când l-am văzut pe purtătorul de cuvânt al Guvernului ridicând din umeri: “20 de ani, da, așa scrie în actul normativ” (referindu-se la proiectul Spitalului Metropolitan din București). Nu știu de unde surpriza. De ce nu ne-am obișnuit, până acum, cu îngălarea, indolența și corupția fanariotă a guvernanților?
Totuși, ce construiește pentru noi statul român, din toate sutele de miliarde de lei pe care i le plătim ca taxe și impozite?
Ce face statul pentru mine?
În 28 de ani, în România nu a fost finalizată niciuna dintre autostrăzile strategice care ar trebui să traverseze țara.
Pentru București-Constanța, o autostradă de câmpie pe trei sferturi din traseu, a fost nevoie de două decenii ca să fie dată în folosință. A fost nevoie, apoi, de alți câțiva ani pentru ca statul să aplice o soluție tehnică acceptabilă pentru plata taxei de pod de la Fetești, unde se produceau ambuteiaje de kilometri, care anulau însăși ideea unei căi rutiere de mare viteză. Continuarea acestui coridor, spre nord-vest, se surpă pe bucăți iar segmentul cel mai important, Sibiu-Pitești, e într-un veșnic studiu de fezabilitate, încă de pe vremea lui Ceaușescu.
Contractul scandalos al autostrăzii Bechtel “s-a pierdut”, ca-n bancul cu bilele intrate pe mâna românului. Pe traseu sunt segmente inutilizabile pentru că nu s-au construit și viaductele care să le unească. Bucata care ar trebui să lege Ploieștiul de București pleacă din câmp și guvernul nu e-n stare să rezolve de vreo 6 ani ultimii 3 kilometri ai acestei șosele. Proiectul autostrăzii Iași-Târgu Mureș, crucial pentru dezvoltarea Moldovei, a fost făcut poștă cu perversiuni de toate guvernele, 10 ani la rând, cu studii de fezabilitate și prefezabilitate. Centura Capitalei e un șantier interminabil (și nemișcat) de zeci de ani. Metroul bucureștean e suprasolicitat, în așteptarea unei tragedii din cauza supraaglomerării, și nimeni nici măcar nu discută vreun plan pentru reconfigurarea și extinderea lui logică, ce să mai vorbim de lucrări propriu zise. Linia către Drumul Taberei e folclor și subiect de bancuri de 10 ani încoace. Linia către Otopeni e o glumă sinistră. Legătura-alternativă, adică doar 3 kilometri de cale ferată și o gară în aeroport, este, pur și simplu, irealizabilă în această țară. Aeroportul Otopeni însuși are o pistă aproape inutilizabilă și alta mereu stricată. În țară, se cheltuiesc cu găleata, de-o viață, bani pentru aeroporturi niciodată terminate sau mereu prost reparate. Orașele care au centură nouă pot fi numărate pe degetele de la o mână. Te și întrebi cum naiba avem, măcar, niște mii de kilometri de asfalt pe-aici – cum s-a putut? Cum au reușit ăia de dinainte să toarne atâta asfalt? Oricum, jumătate dintre drumurile din România sunt de pământ sau cel mult pietruite, iar 90% sunt pe o singură bandă. Căi ferate noi nu se fac iar pe imensa majoritate a celor (încă) existente se circulă la pas. Vagoanele CFR sunt o rușine și un dezastru în desfășurare: unora a ajuns să le cadă podeaua-n mers. Porturile fluviale sunt o ruină, compania aeriană națională este omorâtă lent de paraziți politici și nici măcar transportul cu taximetre, ce trebuie autorizat de primării, nu mai e la un nivel de civilizație acceptabilă.
Mai vreți?
Spitale noi nu se construiesc, practic, decât accidental, sub formă de extindere a câte unuia care funcționează, deja (cu chiu, cu vai). Spitalele existente sunt, adesea, infestate cu bacterii rezistente la antibiotice. Secțiile noi se inaugurează de câte 3-4 ori, impertinent, până vine DNA-ul și mai saltă niște hoți care au șperțuit banii de dezvoltare.
Școli? Două din zece au o gaură-n pământ ca “toaletă”. România e țara europeană în care, din când în când, câte un copil moare înecat în căcat și în care wc-urile la care se trage apa, ce miracol! se inaugurează cu primarul și notarul, care taie panglici tricolore sub blitzuri. O treime dintre copiii școlarizați în țara asta au probleme cronice de sănătate din cauza iluminării necorespunzătoare din sălile de clasă și a băncilor nepotrivite.
Poduri, nu (podul CFR de la Grădiștea, care leagă Bucureștiul de Giurgiu, s-a prăbușit în 2005 la niște inundații, fiind slăbit din cauza furtului de pietriș din albie, și prăbușit a rămas). Centrale electrice, nu (două unităi de la Cernavodă așteaptă de pe vremea lui Ceaușescu). Atunci, ce? Ce face statul român pentru contribuabili?
Până și sărbătorirea Centenarului e pe cale să fie ratată (ca să fiu îngăduitor). Ce surpriză, cine ar fi crezut că se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire chiar în 2018? Mai nou, aflăm că “s-a pierdut” documentul de jurizare pentru monumentul ce ar trebui ridicat la Alba Iulia (în 8 luni, hahaha). Iar Ministerul Culturii și Identității Naționale a anulat peste 2.000 de proiecte validate deja anul trecut, cerând reluarea procedurilor, deoarece documentația nu era, de fapt, completă. Păi dacă nici asta nu e adevărata Identitate Națională, nu știu ce mai e.
România este țara cel mai prost guvernată din Uniunea Europeană când vine vorba de fondurile europene. “O treime din fondurile europene pierdute în toată Europa aparțin României”, titrează Curs de guvernare. O. Treime. Sunt (încă sunt) 28 de țări în UE. România irosește o treime din totalitatea fondurilor puse la dispoziția statelor membre.
Niște ticăloși au pus mâna pe țara asta și prostesc națiunea-n față, ca borfașii-n tramvai în timp ce-și buzunăresc victimele. Singura lor obsesie, cum să anuleze legile care încă-i împiedică să fure fără frică.
Cătălin Teniță face o constatare pe cât de simplă, pe atât de cumplită: în esență, statul are două roluri principale, să apere cetățenii de inamicii externi și să apere cetățenii de agresorii interni, adică hoți, tâlhari, criminali etc. Pentru asta, cetățenii oferă statului centralizat monopolul violenței (poliție, jandarmi, armată etc) și monopolul justiției (legi pentru funcționarea Justiției, sistem judiciar, penitenciar etc). Dar ce faci când “tot constructul ăsta social numit statul, expandat enorm, care percepe jumătate din ce produce fiecare, va fi într-un moment capturat de hoți și folosit (chiar) împotriva celor pe care statul ar trebui să îi apere de hoți?”
Ce faci, cetățene, când cetatea e ocupată de tagma jefuitorilor?
Sursa materialului: Petreanu.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu