A doua zi după ce s-a aflat că bugetul are un deficit-monstru pe primele două luni, de peste 1 miliard de euro, ministrul Finanțelor propune schimbarea legii pentru evaziunea fiscală, astfel încât evazioniștii să fie scutiți de pedeapsa cu închisoarea dacă dau banii înapoi.
Dl. Orlando Teodorovici invocă situația din “țările care ne critică pe noi”. Iată pasajul:
“OUG 241 cu evaziunea fiscală trebuie schimbată, şi nu numai… şi prevederi din Codul penal şi alte prevederi legale. Adică aşa cum face Germania, cum face Olanda, cum fac ţările care, de multe ori, ne critică pe noi pentru diferite alte subiecte. Vom lua exact din fiecare ţară bunele practici pe care ei le aplică de zi cu zi către mediul de afaceri şi le vom pune frumos în legislaţia noastră (…) În Germania, de exemplu, un anumit procent din suma respectivă pe care Fiscul o identifică ca fiind evaziune nu se declară faptă penală sau se poate discuta. Ai suma, discuţi cu respectivul: plăteşti la stat toată suma, nu te duci la puşcărie, pentru că nu ăsta este interesul.”
Bine, bine, dar interesul cui? îți vine să-ntrebi.
Ideea este atractivă, orice s-ar spune – și chiar dacă ești cinstit fără reproș, tot simți o furnicătură: băi, deci dacă se schimbă legea, aș putea face evaziune liniștit, că dacă mă prinde, ajunge să dau banii înapoi și gata?
Ce rost mai are să-ți bați capul cu raportări contabile și ordine de plată la Trezorerie, nu? Cât merge, merge, când nu mai merge, se oprește, ca-n viață, să moară dujmanii d-oftică.
Poate, cu un pic de noroc, se extinde filosofia asta și la alte infracțiuni. Să nu se mai considere furt dacă iei mașina vecinului fără să-i spui: i-o dai înapoi (dacă te prinde) și-ți vezi de treabă – păi nu găsim noi altă mașină? Îți place un portofel în tramvai? Mută-l în buzunarul tău, că dacă ies discuții poți să-l înapoiezi, chiar scârbit, “ia-ți portofelul, săracule, ce țipi așa, dă-te dreaq”.
În fond, al cui e interesul să intri în pușcărie? Și-așa e aglomerație acolo iar statul se pregătește să și despăgubească deținuții pentru timpul pregătit după gratii (nu e glumă, deși pare).
În fine, nu știu cum e în Germania (și-n Olanda, și-n celelalte țări “care ne critică pe noi”), dar îmi amintesc că faimosul impresar Marcel Avram, de pildă, a făcut 2 ani de închisoare la nemți, până în 1999, pentru evaziune fiscală (câteva milioane de mărci), timp în care a fost vizitat la vorbitor, pentru sprijin moral, de unii dintre artiștii pe care-i promovase (Michael Jackson, Joe Cocker). Dl. președinte Iliescu, nerecunoscător, nu i-a făcut însă nicio vizită, deși dl. Avram i-l adusese pe Mihael Jackson la Cotroceni, în 1992, pentru poze și strângeri de mână menite să mai spele din imaginea de neocomunist a președintelui român (n-a prea reușit).
Un alt promoter german, Matthias Hoffmann, inițiator al Turneului mondial al tenorilor (cu Pavarotti-Carreras-Domingo), a fost condamnat în 1998 la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru o evaziune fiscală de 10 milioane de euro. În 1999, doi dintre cei trei tenori au plătit statului german sume considerabile pentru a închide investigațiile împotriva lor, chiar dacă nu erau cetățeni germani, ci doar beneficiaseră de bani proveniți dintr-o evaziune fiscală făcută de angajatorul lor. dl. Hoffmann.
Poate ați auzit și de un (foarte mare) tenisman nemțesc, Boris Becker (care are o poveste unică despre cum a lăsat-o însărcinată pe o domnișoară doar dintr-un sex oral, dar nu vă mai zic asta, să nu ne abatem de la chestiunea cu evaziunea). Dl. Becker a fost judecat la începutul anilor 2000 pentru evaziune fiscală și a fost gata-gata să ajungă după gratii din cauza asta. Suspectat ani la rând că încalcă legea, el a fost subiectul a 64 de inspecții fiscale în 7 ani și – apropo de cât de mult negociază Fiscul în alte țări – a descris în fața judecătorilor un incident în care agenții Fiscului german i-au interzis tatălui său să iasă din casă înainte de terminarea percheziției domiciliare, chiar dacă el avea programare la doctor. În cele din urmă, Boris Becker a luat o pedeapsă de doi ani de închisoare, suspendată pentru o perioadă de probă de trei ani, dar asta după ce a plătit 6 milioane de euro, nu doar sumele cerute de Fisc, cu tot cu penalități, ci și sumele pentru care nu fuseseră făcute, efectiv, solicitări, plus o amendă de jumătate de milion de euro, plus toate cheltuielile de judecată, peste care a venit și recunoașterea vinovăției sale în fața instanței.
Ca atare, dacă dl. Teodorovici asta înțelege prin sintagma “se poate discuta”, sunt de acord: toți banii înapoi, plus penalități, plus ce încă nu s-a descoperit, ca dovadă de bună credință, plus pedeapsă cu închisoarea, suspendată cu perioadă de probă.
Sursa: Petreanu.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu