Premierul României Viorica Dăncilă a reacționat joi după condamnarea în primă instanță a liderului PSD Liviu Dragnea la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copilului Teleorman.
Șefa Guvernului spune, într-un comunicat remis de PSD, că decizia arată că în România justiția e arbitrară și pune la îndoială democrația, susținând că "într-un stat democratic incertitudinile nu au ce căuta în înfaptuirea actului de justiție".
Iată comunicatul integral:
"Decizia instanței de judecată în cazul președintelui PSD ne arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influența arbitrariului. Liviu Dragnea a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de un articol pentru care exista deja o decizie a CCR ca trebuie modificat pentru a fi în acord cu regulile Constituției.
Într-un stat democratic, incertitudinile nu au ce cauta în înfăptuirea actului de justiție, iar atât timp cât există decizii ale CCR pe care unii judecători le acceptă, alții nu, nu ne putem gândi decât că această hotărâre de condamnare nu se va menține și după recursul din apel.
Cred cu tărie în nevinovăția președintelui PSD și îl asigur de toată susținerea mea la conducerea partidului și a Camerei Deputaților - aceasta este singura atitudine corectă pentru respectarea prezumției de nevinovăție, așa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343.
Consider că cei care cer demisia președintelui PSD înainte de pronunțarea unei decizii finale, încalcă grav Constituția României, Directivele Europene și standardele Comisiei de la Veneția, care garantează toate prezumția de nevinovăție.
Guvernarea PSD - ALDE rămâne unită, obiectivele noastre, angajamentele noastre, determinarea noastră rămân aceleași. Vom realiza programul de guvernare și vom duce până la capăt angajamentele pe care ni le-am asumat în fața cetățenilor, uniți și puternici în fata tuturor piedicilor puse de cei care nu doresc binele acestui popor".
Comunicatul este semnat Viorica Dăncilă, președinte executiv al PSD.
Joi, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani și șase luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajarilor fictive. Deciziile nu sunt definitive, pot fi atacate cu recurs.
Pentru fals intelectual Dragnea a fost achitat, în unanimitate. Însă instanta a decis să contopească sentința de acum cu cea de 2 ani din Dosarul Referendumului, urmând ca Dragnea să execute 3 ani și 6 luni de închisoare. Decizia de această data nu a fost luată în unanimitate. Există o opinie separată de achitare pentru instigare la abuz în serviciu, cea la care face referire Viorica Dăncilă.
Instanța a decis ca Dragnea și alți inculpați să plătească prejudiciul din acest dosar.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu