Românii au stat şi azi la coadă, nu la tigăi sau cozonaci, ci la bani. Bani de Centenar. De o săptămână oamenii vin zi de zi şi aşteaptă ore în şir în faţa Băncii Naţionale pentru a cumpăra hârtia bancară de colecţie, pe care sunt reprezentaţi Regele Ferdinand şi Regina Maria. Deşi costă mai mult decât valoarea sa concretă, aproape 180 de lei pentru 100 - cât e suma tipărită, bancnota are mare căutare.
Bancnota cu Regele Ferdinand şi Regina Maria a fost tipărită în 10.000 de exemplare, prea puţine pentru interesul mare al românilor. Mulţi sunt bucuroşi de iniţiativa BNR de a introduce în circuitul numismatic o astfel de bancnotă care să amintească de Marea Unire.
Unii nu ştiu exact ce reprezină hârtia aniversară de 100 de lei, dar cu toate acestea au stat la coadă şi de la cinci dimineaţa, ca la tigăile la reducere din hipermarketuri:
- 5 jumate. Acum, nu ştiu dacă ne mai primeşte, acum cere câte o persoană, până acum intrau câte 10. La început am zis că iau 3 pentru nepoţi şi pe urmă am zis că nu se merită, pentru că tot am îngheţat am zis că iau 5, pentru că toată lumea ia câte 5.
- Este 150 lei bancnota, plus TVA 24%, adică 178 lei. Maria şi cu Carol. Am luat 5, dacă dau două în Norvegia, două în Australia şi una pentru soţie cu mine, asta e.
- De dimineaţă de la 8 am stat aici şi de-abia a ajuns la 49 numărul. Au făcut o listă. Eu am 168, deci cam poimâine îmi vine rândul. Regele Ferdinand şi Regina Maria. Noi ştim, ăştia mici nu ştiu, habar n-au cine sunt, la ce formaţie cântă sau la ce echipă joacă. Regina se spunea că este singurul bărbat din România, Regina Maria.
- Le dau un sfat celor care sunt aici, să nu vândă acum. Astea sunt de tezaur, de lăsat copiilor şi nepoţilor. O bancnotă care apare într-un tiraj de 10.000 de bucăţi este ceva extraordinar. Estimez cam în 10 ani la 1.000 euro valoarea ei, în 50 de ani undeva la 10.000 de euro.
O parte dintre bancnotele cumpărate de la BNR, se găsesc deja pe site-urile de anunţuri. Biletul de bancă de 100 de lei se vinde cu până la 500 de lei.
Bancnotele lansate de Banca Naţională pe 1 decembrie, au fost disponibile în Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu