joi, 20 decembrie 2018

Tudorel Toader, prima reacţie după eliberările pronunţate miercuri seara de ÎCCJ: Înalta Curte să respecte legea

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, în contextul eliberărilor de miercuri seară, că instanţa supremă trebuie să respecte legea privind formarea completurilor de judecători, subliniind că încă din 2014 legea prevede modalitatea în care trebuie constituite. 

„Înalta Curte să respecte legea şi să formeze completele cum spune legea încă din 2014. Dacă să spunem că în 2014, poate n-au înţeles, ulterior a venit o decizie a CCR care a explicat. Dacă nici după decizia Curţii, se modifică legea, a treia oară şi spui că o ţinem pe-a noastră, preşedinţi suntem noi şi restul îi tragem aleatoriu. Îi întrebaţi de dânşii de ce nu au respectat legea. Până la urmă, toţi trebuie s-o respecte, chiar dacă e judecător”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Precizările vin după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri noaptea, eliberarea mai multor persoane în dosare în care avocaţii condamnaţilor au contestat alcătuirea completurilor de cinci judecători, şi au fost puşi în libertate, după câteva ore, Rudel Obreja, Constantin Niţă şi Dan Şova.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu