duminică, 20 ianuarie 2019

Criza din energie era PREVIZIBILĂ. Sistemul energetic are nevoie de 30 de miliarde de euro pentru MODERNIZARE

Criza din sistemul energetic arată lipsa investiţiilor în domeniu din ultimii 30 de ani. Guvernele post-decembriste nu au reuşit decât să profite de pe urma companiilor din energie şi au ratat proiecte de investiţii de peste 7 miliarde de euro numai în ultimii 10 ani. Primele două săptămâni din acest an au arătat că independenţa energetică este o doar o iluzie fluturată de politicieni, România fiind nevoită să importe zilnic energie.
De 30 de ani, România nu a mai investit aproape deloc în sistemul energetic, iar guvernele care s-au perindat pe la Palatul Victoria au fost preocupate doar de poziţiile bănoase din consiliile de administraţie cu care să-şi răsplătească oamenii din partid sau de conturile companiilor de stat din domeniu, din care să alimenteze pensii şi salarii pentru bugetari. Ziarul financiar reaminteşte cum a ratat România, numai în ultimul deceniu - investiţii de peste 7 miliarde de euro.
În urmă cu 10 ani, proiecte de investiţii în energie în România se aflau pe mesele tuturor marilor grupuri europene. CEZ (Cehia) intenţiona să construiască la Galaţi o centrală pe gaze în valoare de 400 de milioane de euro. Enel (Italia) şi E.ON (Germania) erau dispuse să bage 1 miliard de euro într-o centrală pe cărbune la Brăila. Investitorii se băteau pentru cele două reactoare nucleare de la Cernavodă, iar Marubeni (Japonia) pregătise 170 de milioane de euro pentru un grup pe gaze la una din centralele din Bucureşti.
Zece ani mai târziu, nici unul din aceste proiecte nu fusese implementat. Deşi guvernanţii au liniştit opinia publică spunând că - la oportunităţile oferite de România - investitorii nu vor lipsi niciodată, nimeni nu s-a mai arătat interesat. Am rămas cu sistemul de producţie construit în anii comunismului, care - cel puţin pe hârtie - avea suficiente capacităţi pentru a susţine consumul intern. Doar că 80% dintre termocentrale au durata de viaţă depăşită, iar o treime dintre hidrocentrale ar trebui oprite. Sistemul energetic ar avea nevoie de retehnologizări de peste 30 de miliarde de euro.
În prezent, doar 20.000 de MW din puterea instalată de 24:000 MW sunt disponibili. Într-o iarnă ca aceasta însă, capacităţi de 8.000 de MW nu funcţionează, nivelul apelor este scăzut, minerii sunt în grevă şi nici vântul nu prea bate, în ciuda afirmaţiilor optimiste ale ministrului Anton Anton. În primele săptămâni ale acestui an, România a avut nevoie să importe energie, iar orice nouă avarie ar fi destabilizat serios situaţia.
După Revoluţie, investiţiile în energie se numără pe degete. Începute de Ceauşescu, cele două reactoare nucleare de la Cernavodă au fost puse în funcţiune în 1996 şi 2007. OMV Petrom a construit o centrală nou pe gaze la Brazi, iar în perioada 2009-2015, profitând de cea mai generoasă schemă de sprijin din UE, investitorii străini au montat ”păduri” de centrale eoliene, în valoare de 4,5 miliarde de euro.
Joi, după o săptămână de negocieri, Ministerul Energiei a convins minerii din CE Oltenia să oprească greva, oferindu-le 1.000 de lei brut în plus la salariu. Deja Termocentrala Rovinari fusese nevoită să închidă unul dintre grupuri, pentru că nu mai avea stocuri de cărbune. Una dintrre soluţiile avute în vedere de minister este anularea taxei de 2% pe afacerile producătorilor de cărbuni, proaspăt introdusă de la 1 ianuarie, ca măsură de salvare a bugetului pe 2019. O alta - cerută de tot mai multe voci din PSD - este schimbarea ministrului Energiei Anton Anton.
Găsiţi în Ziarul financiar, cifrele seci care arată cât am investit în sistemul energetic, dar mai ales câte proiecte în valoare de miliarde de euro am pierdut după Revoluţie.
Proiectele reactoarelor 3 şi 4 sunt amânate la nesfârşit, iar centralele pe gaze sau cărbuni, centralele în cogenerare, toate au rămas pe hârtie.
„Suntem nebuni dacă pierdem această investiţie“, spunea în 2014 un consultant pentru japonezii de la Marubeni într-un proiect cu Electrocentrale Bucureşti. România nu doar că a pierdut această investiţie, ci proiecte de circa 7 mld. euro au rămas amintiri. Rezultatul? De două săptămâni România trăieşte un haos energetic.
De la începutul anului 2019, România este forţată să importe zilnic electricitate pentru a-şi asigura consumul, termocentralele au rămas în plină iarnă fără stocuri de cărbuni şi s-au stabilit recorduri istorice în ceea ce pri­veşte pre­ţul curentului. Explicaţia? Lipsa investi­ţii­lor în producţia de energie începe să îşi arate colţii. Fie că este voba de retehno­logizări sau de proiecte noi, acestea pot fi nu­mărate pe de­gete, în contextul în care preo­cu­parea fiecărui guvern a fost numirea conexiu­nilor politice în fotolii călduţe sau golirea con­turilor compa­niilor de stat din energie pentru a alimenta pensii sau salarii. România nu a dus lipsă de oportunităţi, dar le-a ratat pe toate.
La începutul anului 2007, aproape că nu exista un mare grup energetic european care să nu fie interesat de proiecte de producţie a energiei în România. Zece ani mai târziu, toţi investitorii au plecat, niciunul dintre me­moran­dumurile semnate cu statul nefiind implementat.
Discursul mereu a fost că România are oportunităţi şi că investitorii care au fugit vor fi înlocuiţi de alţii. Nu a mai venit nimeni însă, toate guvernele din România „dormind“ la căldura unui sistem de producţie făcut înainte de 1989, cu suficiente capacităţi pentru alimentarea consumului local. Pe hârtie.
Ce s-a făcut însă în ultimii 30 de ani pentru producţia de energie locală? Cele două reactoare de la Cernavodă au fost puse în funcţiune în 1996 şi 2007. Lucrările erau oricum făcute în cea mai mare parte înainte de 1989. OMV Petrom a făcut o cen­trală nouă pe gaze la Brazi, iar din 2009 până în 2015 s-au montat eoliene de peste 4,5 miliarde de euro. Şi acestea au fost realizate de in­vestitori străini doar după ce statul le-a pus la dispoziţie cea mai generoasă schemă de sprijin din UE. Ceea ce a uitat să facă statul a fost să pună condiţii.
Ieri, după o săptămână de negocieri, Ministerul Energiei a reuşit să calmeze spiritele la CE Oltenia, promiţându-le minerilor de acolo creşteri salariale, doar pentru a-i face să se întoarcă la lucru. Pentru prima dată, în plină iarnă, o mare termocentrală din România a rămas fără cărbuni, Rovinari închizând în noapte un grup pentru că nu mai avea ce arde. Acum, Ministerul Energiei încearcă să elimine taxa de 2% pe afacerile producătorilor de cărbuni, introdusă tot peste noapte. Măsurile din ultima vreme arată însă un singur lucru.
„Energia este un domeniu condus din criză în criză“, după cum spunea recent un specialist pentru ZF.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu