miercuri, 3 aprilie 2019

3 aprilie 2019: Dragnea a reușit să izoleze România de toți aliații vestici

Din 15 iunie 1990, când s-a terminat cea mai brutală dintre mineriadele lui Ion Iliescu, România nu a mai fost atât de izolată ca acum.
Suntem paria comunității vestice.
Într-o singură zi:
- Comisia Europeană a avertizat România că trebuie „să revină urgent la un proces de reformă corect, asta înseamnă paşi înainte, nu înapoi”. 
- Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, om care știe exact ce înseamnă independența Justiției, a anunțat că instituția pe care o conduce o susține în continuare pe Kovesi în competiția pentru conducerea Parchetului European. „Cer autorităților române să nu pună obstacole la participarea candidatei la toate fazele procedurii de selecție. Azi voi scrie o scrisoare în acest sens autorităților române”, a spus Tajani.
- Vicepreședintele grupului social-democrat din Parlamentul European, Josef Weidenholzer, teoretic colegul de alianță al lui Dragnea, a spus și el că este îngrijorat de măsurile împotriva lui Kovesi: „Recomandările din raportul MCV nu au fost respectate de autoritățile române. Lansăm un apel către România să demareze un dialog constructiv cu Uniunea Europeană și să renunțe la toate aceste activități care nu sunt utile pentru atingerea obiectivelor comune pe care le avem”. 
- 13 state, între care SUA, Canada și Elveția au făcut un apel dur la autoritățile române să înceteze procesul de distrugere a statului de drept: „În numele Austriei, Belgiei, Canadei, Danemarcei, Elveției, Finlandei, Franței, Germaniei, Irlandei, Norvegiei, Olandei, Statelor Unite și Suediei. Noi, parteneri internaționali și aliați ai României, chemăm toate părțile implicate în elaborarea ordonanțelor de urgență ale guvernului care modifică legislația referitoare la domeniul justiției, să se abțină de la modificări care ar slăbi statul de drept și capacitatea României de a lupta împotriva criminalității și corupției (...) Suntem profund îngrijorați de integritatea sistemului judiciar românesc, care a fost zdruncinat de modificări imprevizibile care nu întăresc eforturile României de a consolida progresul în materie de justiție”. 
Desigur, România nu va putea fi scoasă din UE și NATO, decât dacă regimul lui Dragnea inițiază demersurile în acest sens. Însă, deși va rămâne, formal, parte din aceste alianțe, țara va fi plasată într-o zonă gri, ignorată. Ignorată din punct de vedere al investițiilor străine, ignorată la diferite negocieri externe – referitoare la Republica Moldova, de exemplu – ignorată atunci când UE va distribui fondurile sale (pe care, oricum, regimul PSD le ignoră). 
Să nu recurgem la comparații cu Ungaria și Polonia: aceste țări sunt într-o poziție incomparabil mai bună decât România. În nici unul din aceste state, corupția nu a făcut atâtea ravagii. Când în Polonia sau Ungaria se va schimba direcția politică, ele nu vor avea probleme mari să își recâștige respectul comunității internaționale. În cazul României va fi nevoie de cel puțin un deceniu de eforturi pentru a șterge imaginea unui stat eșuat în mijlocul UE, condus de o bandă de desperados căreia nu-i pasă de nimic.

articol de Mircea Marian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu