vineri, 29 noiembrie 2019

Barna și Cioloș s-au întâlnit cu premierul Ludovic Orban. Au discutat despre alegerile în două tururi, anularea recursului compensatoriu, desființarea secției speciale și impozitarea pensiilor speciale

Liderii Alianței USR PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna, s-au întâlnit vineri dimineață cu premierul Ludovic Orban pentru a discuta despre prioritățile Guvernului din perioada următoare, potrivit unui comunicat de presă.

Sursa citată precizează că liderii USR PLUS și premierul Ludovic Orban au agreat că se vor întâlni periodic, iar Alianța va sprijini Guvernul pentru îndeplinirea unor obiective comune.
Principalele teme abordate de liderii Alianței USR PLUS în discuția cu prim-ministrul Orban au vizat: reintroducerea alegerilor în două tururi pentru primari și președinți de consilii județene, anularea recursului compensatoriu, desființarea secției speciale de anchetare a magistraților, modificarea legilor electorale privind diaspora, impozitarea pensiilor speciale, modificarea radicală a PNDL, stoparea tăierilor ilegale de lemn, prezentarea sistematică a stadiului în care se află proiectele de investiții, alegerile anticipate.
„Am discutat cu premierul Orban despre prioritățile pe care ni le-au transmis alegătorii noștri. Sunt lucruri la care oamenii țin și de la care trebuie să înceapă orice fel de construcție. Am stabilit să monitorizăm realizarea acestor deziderate și să avem întâlniri periodice cu prim-ministrul Orban. Ne-am arătat disponibilitatea de a veni și cu soluții pentru deblocarea acestor probleme“, a declarat Dacian Cioloș.
”Am susținut guvernul PNL pentru îndeplinirea unor obiective critice pentru societatea românească astăzi, nu pentru funcții sau alte beneficii. E normal să avem întâlniri cu premierul și să discutăm cele mai bune soluții pentru îndeplinirea acestor obiective, importante pentru cetățeni. Responsabilitatea noastră primară e către cei care ne-au trimis în Parlament și asta ne obligă să comunicăm cu guvernul. Asta nu înseamnă că PNL sau premierul primesc un cec în alb”, a declarat Dan Barna.
Premierul Ludovic Orban a avut discuții zilele trecute cu mai mulți parlamentari și lideri ai formațiunilor din Legislativ, printre care Eugen Tomac, președintele PMP, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu.
De asemenea, marţi, Orban a avut o întâlnire, la Parlament, cu Dan Barna, discuţiile vizând proiectul de buget, alegerile locale, reprezentarea diasporei în legislativ.
„Am discutat pur şi simplu nişte chestiuni generale de principiu, vom avea şi în cadrul alianţei, spre sfârşitul săptămânii, o întâlnire cu premierul Orban şi vom intra în detalii specifice în perioada următoare. (…) Este important acest principiu ca în oraşele unde sunt primari PSD să avem un candidat unic al Opoziţiei, acolo unde e posibil. (…) Am spus şi în această întâlnire: Gabriela Firea poate fi înfrântă, însă pentru asta e nevoie să fie un candidat unic al Opoziţiei în Bucureşti. Şi în perioada următoare exact aceste negocieri le vom purta, pentru a găsi candidatul care are cel mai bun suport popular în Bucureşti”, a subliniat Dan Barna.
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat şi el, după întâlnirea avută cu liderul USR, Dan Barna, că a discutat cu acesta şi despre o non-beligeranţă între cele două formaţiuni în perspectiva alegerilor locale.
„Am trecut în revistă prevederile acordului pe care l-am încheiat. Am stabilit un mod de coordonare a acţiunilor la nivel parlamentar. Am discutat despre pregătirea Legii bugetului de stat şi despre câteva elemente din înţelegerea pe care am avut-o privind chestiuni legate de susţinerea în Parlament a legii primarilor în două tururi de scrutin. De asemenea, am abordat problema anticipatelor şi am discutat de îmbunătăţirea colaborării la nivel local între filialele noastre şi despre o non-beligeranţă între formaţiunile noastre politice, în perspectiva alegerilor locale”, a precizat Ludovic Orban.
El a afirmat că pot exista colaborări punctuale acolo unde există această posibilitate în cazul alegerilor locale.
După întâlnirea cu șeful guvernului, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat joi că au discutat despre nevoia măririi numărului de parlamentari pentru Diaspora, introducerea în lege a alegerii primarilor în două tururi de scrutin, extinderea reţelei naţionale de gaze, situaţia din Republica Moldova, dar şi alte chestiuni care ţin de protocolul semnat între PMP şi PNL.
„Am fost invitat de premier să avem o discuţie despre buget şi despre protocolul pe care PMP l-a semnat înainte de învestirea Guvernului. Sunt câteva urgenţe pe care le-am trecut în revistă. În primul rând, cred că este esenţial să ţinem cont de semnalul pe care l-au tras cetăţenii la alegerile prezidenţiale. Am discutat despre nevoia de a mări numărul de mandate pentru parlamentarii români din Diaspora, cetăţenii români de peste hotare trebuie reprezentaţi şi premierul este de acord cu această chestiune şi sunt convins că în următoarea perioadă vom găsi o soluţie astfel încât să existe o reprezentare proporţională cu numărul celor care sunt prezenţi peste hotare, pentru că şi ei fac parte din corpul naţiunii române”, a declarat Eugen Tomac, joi, la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria.
Preşedintele PMP a adăugat că o altă temă de discuţie a fost legată de nevoia introducerii în lege a prevederii privind alegerea primarilor din două tururi.
„Este un proiect la care PMP ţine enorm şi, de altfel, sunt 3 proiecte de lege în Parlament la această oră, iar proiectul propus de PMP a fost adoptat de Senat tacit, deci există şanse mari ca acest lucru să se realizeze, ne-a asigurat de sprijinul PNL în ceea ce priveşte implementarea acestui proiect şi adoptarea lui în Parlament”, a afirmat Tomac.
El a mai spus că au fost discutate şi chestiuni care sunt cuprinse în protocol.
„Pentru noi este esenţial şi asta a fost primul subiect pe ordinea de zi şi anume elaborarea unui plan cu privire la extinderea reţelei de gaze către cetăţeni, dor 33% din gospodăriile româneşti au acces la reţeaua naţională de gaze. Este esenţial ca Guvernul, împreună cu Comisia Europeană, să găsească soluţii pentru a implementa un astfel de program pentru a extinde reţeaua de gaze către populaţie. Nu putem trăi în condiţii pe care românii le aveau şi acum 100 de ani, deci trebuie să le oferim românilor acest confort şi pentru noi este o prioritate”, a spus Tomac.
Preşedintele PMP a precizat că discuţiile au vizat şi situaţia din Republica Moldova.
Nu în ultimul rând, premierul Ludovic Orban a declarat marţi că discuţiile avute cu parlamentari de la PRO România, printre care Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, au vizat asigurarea sprijinului parlamentar pentru proiectele guvernamentale.
„Aşteptăm clarificări în PRO România. În ceea ce ne priveşte pe noi, am discutat subiecte importante de guvernare şi evident scopul discuţiei a fost acela de a menţine susţinerea parlamentarilor care au votat învestirea Guvernului. (…) Obiectivul nostru este să asigurăm un sprijin parlamentar cât mai stabil şi cât mai larg pentru proiectele guvernamentale. Am discutat subiecte importante, cum ar fi debirocratizarea şi digitalizarea administraţiei, ordonanţa de rectificare, dar mai ales am discutat despre proiectul Legii bugetului de stat, despre paşi importanţi pe reforma administrativă, îmbunătăţirea climatului de afaceri şi de încurajare a investiţiilor, atât private, cât şi a celor publice. (…) Este necesară o clarificare în interiorul PRO România. În ceea ce ne priveşte, am discutat cu parlamentarii care au fost alături de noi, în funcţie de ce se va întâmpla acolo vom stabili discuţiile. Astăzi, am cerut Biroului Executiv să mă mandateze pe mine, pe Rareş Bogdan şi pe Raluca Turcan să purtăm discuţiile, inclusiv cu ei, privitoare la forma de colaborare”, a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
El a arătat că la discuţia care a avut loc la Guvern au participat parlamentarii PRO România Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu şi Remus Borza.
Întrebat dacă „porţile vor fi deschise” la PNL pentru consolidarea majorităţii, Ludovic Orban a răspuns: „Nu cred că este absolut necesar lucrul acesta. Am avut parlamentari care au votat cu noi la moţiunea de cenzură. În măsura în care parlamentarii care au votat cu noi la moţiunea de cenzură şi la învestirea Guvernului vor dori să facă pasul îi vom accepta, în rest dacă va mai fi vorba de a mai veni înspre noi un parlamentar vom fi foarte exigenţi în discuţiile pe care le vom avea”.
Liderul liberalilor a precizat că există un dialog permanent cu formaţiunile care au acordat sprijinul PNL.
„Avem acorduri, înţelegeri care au fost făcute cu formaţiunile politice şi cu grupurile parlamentare care au fost alături de noi la moţiunea de cenzură şi la învestirea Guvernului. Vom respecta aceste acorduri. De asemenea, vom fi într-un dialog permanent cu formaţiunile politice care ne-au acordat sprijinul, atât cu USR, PMP, UDMR, ALDE, parlamentarii din PRO România, grupul minorităţilor naţionale, astfel încât să ne coordonăm acţiunile”, a subliniat Ludovic Orban.

Un comentariu:

  1. Are you interested in any kinds of hacking services?
    Feel free to contact TECHNECHHACKS.

    For years now we’ve helped so many organizations and companies in hacking services.
    TECHNECHHACKS is a team of certified hackers that has their own specialty and they are five star rated hackers.

    We give out jobs to hackers (gurus only) to those willing to work, with or without a degree, to speed up the availability of time given to jobs!!

    Thus an online binary decoding exam will be set for those who needs employment under the teams establishment.


    we deal with the total functioning of sites like,



    + SOCIAL MEDIA (Facebook, Twitter, Instagram, Snapchat, google hangout etc.)

    + CREDIT CARDS INSTALLATION

    + WESTERN UNION TRANSFER

    + MONEY FLIPPING

    + BANK ACCOUNTS

    + IOS/OS

    + CRIMINAL RECORDS

    + SCHOOL GRADES

    + CREDIT SCORES

    + SPOUSES PHONE

    + BTC RECOVERY

    + BTC MINING

    + BTC INVESTMENT

    Thus bewere of scammers because most persons are been scammed and they ended up getting all solutions to their cyber bullies and attacks by US.

    I am Jason williams one of the leading hack agent.

    PURPOSE IS TO GET YOUR JOBS DONE AT EXACTLY NEEDED TIME REQUESTED!!!



    And our WORK SUCCESS IS 100%!!!



    I’m always available for you when you need help.

    Contact or write us on:

    Technechhacks@gmail.com

    SIGNED....!

    Jason. W.

    RăspundețiȘtergere