luni, 16 decembrie 2019

Cutremur pe scena politică! Măsura care lovește toate partidele. PSD, în corzi (SURSE)

Surse din interiorul arcului guvernamental au precizat că ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, pregătește o măsură care va lovi practic în toate partidele politice. Totuși, cei mai afectați vor fi cei mai mari inamici electorali ai liberalilor, anume cei de la PSD.
Subvenția acordată partidelor în 2020 urmează să fie redusă cu 30%, față de anul în curs. Trebuie menționat faptul că partidele parlamentare au beneficiat în 2019 de cea mai mare subvenție acordată vreodată, datorită unui amendament al fostului trezorier PSD.
Astfel, în proiectul de buget pe anul viitor se prevede că suma totală acordată partidelor parlamentare va fi de aproape 180 de milioane de lei, au precizat surse guvernamentale pentru Europa Liberă.

Sumă cu aproape o treime mai mică

Suma este în scădere cu aproape 30% față de cea din acest an, când partidele au încasat în total peste 250 de milioane de lei. Va fi astfel o economie la buget de aproape 70 de milioane de lei, precizează sursa citată.
Prin urmare, valoarea subvenției se apropie de cea din 2018, când partidele au încasat peste 170 de milioane de lei.
”Va fi o reducere de aproape 30%, decizia este luată. Suma finală va fi în jurul a 181 de milioane de lei”, au declarat pentru surse din Guvern.

Subiect de dispută

Noua lege privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale a fost votată în 2015. Din acel moment, formațiunile politice au primit dreptul a folosi banii publici în campaniile electorale, iar contribuțiile private au fost decontate după alegeri de Autoritatea Electorală Permanentă. Rambursarea se baza pe documente justificate și se acorda dacă competitorul electoral a trecut de pragul de 3%.
Subvenția acordată partidelor a fost un subiect de dispută și la realizarea bugetului pe anul care se încheie. Inițial, social-democrații conduși de Liviu Dragnea doreau ca partidele să încaseze 400 de milioane de lei, dar în urma dezbaterilor s-a ajuns ca suma finală să fie redusă la 250 de milioane de lei.

PSD pierde cel mai mult

În momentul de față, cel mai afectat partid de reducerea finanțării din bani publici ar fi PSD, dacă privim sumele primite de fiecare partid parlamentar în 2019. Social – democrații conduc detașat, în această privință, cu  143,7 milioane, fiind urmați de liberali, care au primit mai puțin de jumătate: 65,8 milioane lei.
Celelalte partide au primit sume evident mai mici, proporționale cu scorurile electorale obținute la ultimele alegeri parlamentare: USR – 19,3 milioane, ALDE – 14,3 milioane, respectiv PMP – 9,3 milioane.

Un comentariu:

  1. Are you interested in any kinds of hacking services?
    Feel free to contact TECHNECHHACKS.

    For years now we’ve helped so many organizations and companies in hacking services.
    TECHNECHHACKS is a team of certified hackers that has their own specialty and they are five star rated hackers.

    We give out jobs to hackers (gurus only) to those willing to work, with or without a degree, to speed up the availability of time given to jobs!!

    Thus an online binary decoding exam will be set for those who needs employment under the teams establishment.


    we deal with the total functioning of sites like,



    + SOCIAL MEDIA (Facebook, Twitter, Instagram, Snapchat, google hangout etc.)

    + CREDIT CARDS INSTALLATION

    + WESTERN UNION TRANSFER

    + MONEY FLIPPING

    + BANK ACCOUNTS

    + IOS/OS

    + CRIMINAL RECORDS

    + SCHOOL GRADES

    + CREDIT SCORES

    + SPOUSES PHONE

    + BTC RECOVERY

    + BTC MINING

    + BTC INVESTMENT

    Thus bewere of scammers because most persons are been scammed and they ended up getting all solutions to their cyber bullies and attacks by US.

    I am Jason williams one of the leading hack agent.

    PURPOSE IS TO GET YOUR JOBS DONE AT EXACTLY NEEDED TIME REQUESTED!!!



    And our WORK SUCCESS IS 100%!!!



    I’m always available for you when you need help.

    Contact or write us on:

    Technechhacks@gmail.com

    SIGNED....!

    Jason. W.

    RăspundețiȘtergere