„O zi foarte importantă pentru OncoGen: avem vaccinul, echivalentul a 1000 de doze. Vaccinul e momentan pentru testare în laborator”, anunță profesorul universitar doctor Virgil Păunescu, directorul Centrului OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara.
Profesorul universitar doctor Virgil Păunescu mai spune că echipa de cercetători de la OncoGen, pe care o coordonează, a terminat ieri sinteza vaccinului, iar azi a început deja testele pentru vaccinul împotriva Covid-19.
Cercetătorii de la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara au anunțat la sfârșitul lunii ianuarie că un vaccin personalizat care să protejeze contra noului Coronavirus poate fi dezvoltat folosind o tehnologie utilizată în vaccinarea personalizată în cancer și au postat tehnologia pe site-ul oncogen.ro. La începutul acestei săptămâni, OncoGen Timișoara a primit din Germania reactivii destinați primelor teste.
Virgil Păunescu declara într-un interviu pe care ni l-a acordat că echipa de cercetători de la OncoGen a făcut publică tehnologia de producere a vaccinului în aşa fel încât orice firmă de medicamente să poată să o folosească oricând: „Datele făcute publice de alte colective sunt foarte puţine, pentru că majoritatea colectivelor de cercetare doresc să patenteze mai întâi ideile pentru a beneficia de un eventual profit. După părerea mea, la ora actuală, în lume lucrează, probabil, sute de colective de cercetători pentru un vaccin împotriva Covid-19. Noi, însă, nu am vrut să ţinem ascunsă informaţia. Având în vedere gravitatea situaţiei, am hotărât să punem toate datele noastre la dispoziţie, pentru oricine doreşte să le folosească. Deocamdată am făcut publică tehnologia de producere a unui vaccin împotriva Covid-19, realizată aici, la Oncogen, şi cu mari şanse de reuşită. Şi, pentru că am luat hotărârea de a nu o patenta, oricine poate să o folosească.”
Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, este primul centru de cercetare în domeniul terapiilor genice cu dotări de ultimă generație din România și singurul de acest tip din Europa de Est care dispune de facilități de cercetare fundamentală și aplicată pentru medicina translațională.
Când am găsit în cele din urmă mărturii despre această casă de vrăjire Dr AJAYI, cum a ajutat multe persoane să-și recupereze iubitele și casele sparte, l-am contactat prin numărul WhatsApp: +2347084887094 pentru că iubitul meu pe care îl iubesc cu adevărat din toată inima și pe care îl iubește și eu, dar dintr-o dată s-a schimbat și și-a întors spatele asupra mea și m-a urât cu pasiune, fără niciun motiv că a plecat de acasă și mai târziu am auzit că locuiește cu o altă femeie, acest comportament era foarte ciudat ca și cum ar fi fost manipulat, m-a blocat de toate contactele sale de socializare și nu am putut să comunic cu el. Eram disperat să-mi iau prietenul înapoi. Viața fără iubitul meu a fost o adevărată încurcătură pentru mine, deoarece îl iubesc cu adevărat și știu că și el mă iubește, căut ajutorul prietenilor apropiați și a membrilor familiei, dar nu are noroc să mă întorc. Mi-am dorit o schimbare dramatică și am crezut că magia poate fi soluția. După ce am discutat rezoluția cu DR AJAYI, mi-a dat speranța că îmi va restabili relația înapoi pentru că deja m-a angajat. M-am simțit încrezător că, de fapt, îl va face pe prietenul meu să se întoarcă acasă și a făcut-o! Este fantastic ceea ce mi-a făcut acest grozav minunat, ajutorul lui nu are preț! Nu știu ce aș fi făcut fără DR AJAYI. DR AJAYI își face treaba atât de bine, că este organizat și extrem de funcțional, cred că este cel mai bun caser de vrăji pe care pot conta atunci când vine vorba de tot felul de vrăji, sunt foarte recunoscător că vrăjile lui au funcționat, dacă ai nevoie de ajutor, contactează el prin e-mail drajayi1990@gmail.com sau WhatsApp: +2347084887094 Vă asigur că lucrurile se vor întoarce pentru voi.
RăspundețiȘtergere