Plenul Senatului a modificat miercuri, în calitate de for decizional, Legea Educației Naționale, cu 103 voturi ‘pentru’, 26 de voturi ‘împotrivă’ şi o abţinere, în sensul în are învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu. Legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
-În situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu, potrivit prevederilor constituţionale, activităţile desfăşurate în învăţământul preşcolar şi şcolar se pot desfăşura şi online, pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură. Pentru învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează metodologia derulării activităţilor în unităţile de învăţământ în sistem online, care cuprinde precizările necesare astfel încât să se asigure desfăşurarea activităţilor în cele mai bune condiţii
-În situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu, activităţile desfăşurate în învăţământul universitar se pot desfăşura şi online pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură. Instituţiile de învăţământ universitar elaborează, în baza autonomiei universitare şi cu asumarea răspunderii publice, propria metodologie a derulării activităţilor desfăşurate în universitate în sistem online, aprobată şi de Senatul universitar.
-“Activităţile didactice şi de cercetare (…) şi examenele de finalizare a semestrelor şi a studiilor de licenţă şi masterat, susţinerea referatelor şi a tezelor de doctorat desfăşurate online în anul universitar 2019-2020 sunt recunoscute pentru formele de organizare – cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi la distanţă. Prevederile anterioare se aplică şi pentru activităţile desfăşurate în învăţământul preuniversitar prevăzute la art. 262 din Legea educaţiei naţionale şi se aplică în oricare an şcolar şi universitar în care se instituie starea de urgenţă sau asediu”, se mai arată în proiectul de modificare a Legii 1/2011.
-Prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea educaţiei, universităţile pot organiza admitere pentru anul universitar 2020-2021 în forma online, potrivit metodologiei aprobate de Senatul universitar, iar în anul 2019-2020 se poate organiza online susţinerea tezelor de abilitare”.
-Acreditarea şi autorizarea provizorie a programelor de studii universitare de licenţă şi ale domeniilor de masterat, precum şi a organizaţiilor furnizoare a educaţiei din învăţământul preuniversitar şi superior se prelungesc până la data de 30 iunie 2021.(…) În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării emite normele metodologice. Prevederile prezentei legi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial”, se mai menţionează în actul normativ votat.
-Senatorul PSD Doru Pănescu a explicat că, dată fiind situaţia în care activităţile online desfăşurate în ultima lună de profesori şi elevi sau studenţi pentru care nu există acoperire din punct de vedere legislativ, senatorii Comisiei de învăţământ au plecat de la un proiect existent şi “au creat o minilege a educaţiei pentru starea de urgenţă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu