miercuri, 13 ianuarie 2021

Prefectul-avocat George Lazăr a câștigat Cheile Bicazului DEFINITIV pentru județul Neamț

Punct final al procesului pe care județul Harghita și municipiul Gheorgheni l-a intentat județului Neamț și comunei Bicaz Chei.

Miercuri, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția imposibilității contestațiilor invocată de Prefectura Neamț.

”Respinge contestațiile în anulare, ca inadmisibile. Obligă contestatarii Municipiul Gheorgheni și UAT Județul Harghita la plata către intimata Comuna Bicaz-Chei a sumei de 8000 lei, câte 4000 lei fiecare. Irevocabilă. Sentința pronunțată în ședința publică, azi, 13.01.2021”, se arată în minuta pronunțării instanței.

Interesele județului Neamț au fost reprezentate de prefectul-avocat George Lazăr. Acesta a reușit să întoarcă hotărârea primei instanțe, acolo unde – generic – Cheile Bicazului au fost pierdute în favoarea județului Harghita.

Însă trebuie subliniat un lucru: la procesul de la prima instanță, la conducerea Prefecturii nu se afla George Lazăr. Iar procesul a fost lăsat de izbeliște din partea autorităților nemțene. La multe termene nu a fost nimeni prezent de la Prefectură/CJ Neamț ca să reprezinte interesele județului. Au fost trimise înscrisuri în instanță care nu au ținut loc de pledoarii.

A făcut-o George Lazăr atât la recurs cât și la procesul prin care Harghita cerea contestația în anulare.

Miercuri, la ultimul termen, prefectul George Lazăr a fost (din nou) prezent în sala de judecată și a prezentat argumentele juridice și tehnice în urma cărora Cheile Bicazului rămân definitiv în județul Neamț.

”Am câștigat încă o dată procesul Cheile Bicazului! Asta înseamnă să fii patriot, să îți iubești județul și să te bați cu toată priceperea și cu buna credință pentru dreptate și obiectivele de valoare”, a declarat prefectul George Lazăr.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu