UE somează România, la pachet cu alte țări europene, să își modernizeze rețelele electrice. Ce trebuie să facem urgent pentru a evita pierderi de zeci de miliarde de euro

Uniunea Europeană a decis să trateze rețelele energetice ca pe o problemă de competitivitate economică și de securitate, potrivit Pachetului „European Grids”, prezentat pe 10 decembrie 2025 de Comisia Europeană, care promite să taie drastic timpii de autorizare, să mute planificarea rețelelor într-o logică mai „europeană”, adică nu strict națională, și să împartă mai corect costurile proiectelor transfrontaliere.

Pentru România, această schimbare de cadru este relevantă, pe de o parte, pentru că suntem în regiunea unde interconectarea și întărirea rețelelor pot tempera volatilitatea prețurilor, dar și pentru că următorul val de investiții (în regenerabile, electrificare, industrie, transport) va lovi direct în „plafonul” rețelelor, adică chiar acolo unde congestia, întârzierile și lipsa capacității de conectare devin blocaje economice și unde există una dintre cele mai mari nevoi de diminuare a pierderilor, cât și de reabilitarea rețelei vechi de aproape 50 de ani, pe alocuri.

Ce propun europenii pentru a reabilita rețelele electrice europene la nivel unitar. România are de-a face cu un sistem vechi de jumătate de secol

Pe data de 10 decembrie, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene Teresa Ribera a insistat pe ideea că rețelele electrice sunt „veriga lipsă” care depășește constrângerile geografice și permite firmelor să concureze în termeni egali în piața unică. Potrivit acesteia, rețelele canalizează energie accesibilă acolo unde este cea mai necesară, reducând costuri pentru consumatori și companii, iar UE vrea să iasă din logica planurilor fragmentate și să treacă la „o planificare unificată” la nivel comunitar, inclusiv cu mecanisme de alocare a costurilor transfrontaliere și folosirea veniturilor din congestie pentru investiții în rețea.

Potrivit Comisiei, din 2022 încoace, congestiile din rețea au creat costuri suplimentare care au fost estimate la 5,2 miliarde de euro, iar în anii următori, dacă nu se acționează țintit și unitar, pierderile ar putea urca la 26 miliarde de euro până în 2030. Specialiștii Comisiei au calculat un procent de 45% din nevoile de interconectare energetică între țările membre ca fiind neacoperit în prezent, iar un avertisment ferm al Executivului European ține și de faptul că fără reabilitări ample, 310 TWh de energie regenerabilă ar rămâne neutilizată până în 2040, tocmai din cauza capacității insuficiente a rețelelor.

Amintim în acest context că sistemul românesc funcționează încă pe o structură fragilă și învechită, cu o vechime medie a liniilor electrice de joasă tensiune de 38 de ani și a celor de 110 kV, de 47 de ani, potrivit unei cercetări realizate de Curtea de Conturi Europeană în primăvara aceasta. La fel de îmbătrânite, spun analiștii, sunt și stațiile electrice care nu au mai văzut reabilitări consistente de 44 de ani pentru cele de 110 kV și 34 de ani pentru cele de tensiune medie. Potrivit analizei citate de Ziare.com, România nu doar că investește prea puțin, dar investește prea lent, prea greoi și în afara oricărei coerențe strategice. Planificarea rețelelor este fragmentată, iar autorizațiile durează în medie 2,5 ani pentru distribuție, mai arăta Curtea de Conturi în aprilie.

Reprezentanții Comisiei Europene au argumentat pachetul European Grids tocmai prin faptul că energia nu este, în prezent, nu doar scumpă, ci și volatilă, iar problemele din energie erodează competitivitatea la nivel mult mai complex în industria europeană. În prezent, după cum amintea Reuters recent, prețurile industriale la energie în UE sunt cu peste două ori mai mari față de SUA și China, iar în zona consumatorilor casnici, Eurostat arată că în prima jumătate din 2025, prețul mediu al electricității pentru gospodării în UE a fost de 28,72 euro/100 kWh, relativ stabil față de semestrul anterior, dar încă mult peste nivelurile pre-criză energetică.

În plus, Comisia Europeană și-a pus problema dependenței structurale a UE de importuri, în condițiile în care 98% din petrolul și gazele folosite în statele membre sunt importate, ceea ce lasă blocul expus la volatilitate de preț și șocuri geopolitice. Practic, acesta este cadrul larg în care rețelele sunt prezentate ca infrastructură care poate integra mai multă energie curată (de producție internă), poate reduce risipa de energie regenerabilă, poate fluidiza comerțul transfrontalier și poate stabiliza prețurile printr-o piață mai integrată.

Ce aduce concret „European Grids”: planificare europeană, termene-limită, bani și securitate

Printre cele mai importante principii aplicate în strategia UE, în pachetul „European Grids”, se numără faptul că, înainte de a construi „mai mult”, se maximizează utilizarea infrastructurii existente, apoi se accelerează dezvoltarea doar acolo unde este nevoie, pe baza unei „hărți” comune. Comisia vorbește despre un scenariu central european pentru rețele, actualizat periodic, folosit ca bază de lucru pentru operatorii europeni (ENTSO-E și structurile pentru hidrogen, mai ales), astfel încât proiectele să răspundă unor nevoi reale, nu unei liste fragmentate de interese naționale.

În acest sens, Comisia estimează că, până în 2040, ar fi necesare 1,2 trilioane de euro pentru rețelele electrice (inclusiv 730 miliarde pentru distribuție) și încă 240 miliarde pentru rețelele de hidrogen, de altfel investiții uriașe care, dacă sunt împinse doar în tarife, apasă pe consumatori. De aceea, în propunerea pentru bugetul multianual 2028–2034, apare ideea unei creșteri de cinci ori a bugetului CEF Energy, de la circa 5,8 miliarde euro (2021–2027) la 29,91 miliarde euro.

În paralel, pachetul introduce o logică mai strictă de împărțire a costurilor la nivel transfrontalier, mecanisme legate de venituri din congestie, tocmai pentru că o interconectare construită într-o țară produce beneficii și în alta. În aceeași linie se înscrie și inițiativa „Energy Highways”, opt legături strategice pe care Comisia vrea să le împingă accelerat, prin coordonare politică și prioritizare. Lista include, între altele, un proiect pentru Europa de Sud-Est (explicit legat de stabilitate de preț și securitate energetică, inclusiv prin stocare) și TransBalkan Pipeline (pe dimensiunea de gaze/hidrogen, cu reversarea fluxurilor).

Totodată, Comisia cere integrarea evaluărilor de securitate și a rezilienței în design, aprobare și monitorizare, inclusiv screening legat de proprietate/actori străini în proiecte finanțate de UE. În discursul său, Jørgensen a invocat explicit atacurile cibernetice (48 de atacuri „reușite” asupra infrastructurii energetice europene în 2022) și vulnerabilitatea conexiunilor strategice, în contextul incidentelor de sabotaj asupra infrastructurii subacvatice din regiunea baltică.

România: unde ne prinde pachetul și ce poate schimba în 5–10 ani

În România, Transelectrica, ca operator de transport și sistem, are deja un Plan de Dezvoltare a RET 2024–2033 care include proiecte de întărire internă și interconectări, inclusiv direcții precum România–Moldova (Suceava–Bălți) și proiecte discutate în logica TYNDP european. Este relevant și faptul că România a intrat în 2025 cu un volum mare de investiții proiectate în rețeaua de transport, iar ANRE a actualizat în 2025 cadrul de racordare, inclusiv cu măsuri menite să descurajeze proiectele speculative și să acorde prioritate investițiilor mature.

În următorii 5–10 ani, dacă termenele de autorizare sunt realmente comprimate, iar proiectele transfrontaliere capătă un regim de „prioritate politică”, România ar putea vedea mai rapid întăriri pe interfețele regionale (Sud-Est) și proiecte care reduc izolarea energetică relativă a zonei, cel puțin teoretic. Un mecanism mai robust de împărțire a costurilor și folosirea veniturilor din congestie ar putea totodată atenua presiunea de a împinge nota de plată exclusiv în tarife interne, care de fapt sunt suportate exclusiv de consumatorii finali casnici și cei industriali.

Practic, în România, dacă această logică se impune, discuția despre „tranziție” se va muta tot mai mult în terenul infrastructurii, în sfera a câți MW se pot conecta efectiv, câte blocaje de rețea pot fi eliminate, cât de repede pot fi executate proiectele mari, și cât din această transformare se face fără să împingă disproporționat costul în factură. Aici, pachetul european ar putea să aibă un efect foarte vizibil, bineînțeles, în condițiile în care autoritățile din țară vor lua proiectul în serios și îl vor aplica cu sprijin politic intern susținut.