Sfârșitul unei iluzii: expirarea plafonării și întoarcerea scumpirilor

Sfârșitul unei iluzii: expirarea plafonării și întoarcerea scumpirilor

De la 1 aprilie 2026, românii riscă să resimtă din plin efectele unei decizii amânate: expirarea plafonării prețurilor la alimentele de bază. În lipsa unei reacții din partea guvernului condus de Ilie Bolojan, piața va reveni la logica dură a costurilor în creștere — iar consumatorii vor plăti nota.

O măsură temporară care a devenit necesară

Plafonarea nu a fost niciodată o soluție ideală, ci una de avarie. Introdusă în 2023 de guvernul condus de Marcel Ciolacu, în plină explozie a prețurilor alimentare, măsura a venit ca răspuns la un context economic excepțional: inflație accelerată după pandemie și șocurile generate de Invazia Rusiei în Ucraina.

În esență, plafonarea nu a însemnat înghețarea directă a prețurilor, ci limitarea adaosului comercial pe întreg lanțul — de la producător la retailer. Cu alte cuvinte, statul nu a spus cât trebuie să coste pâinea sau laptele, ci cât profit se poate adăuga peste costuri, astfel încât prețurile de la raft să nu explodeze.

A funcționat? Parțial. A ținut în frâu unele scumpiri, dar nu a rezolvat problemele structurale: dependența de importuri, costurile logistice ridicate și vulnerabilitatea în fața piețelor externe

Aceleași produse, aceeași vulnerabilitate

Produsele afectate acum sunt exact cele care au fost „protejate” până acum: pâine, lapte, ouă, ulei, carne, legume, fructe, zahăr sau făină. Cu alte cuvinte, baza alimentației zilnice.

Iar aici apare problema reală: nu vorbim despre produse de lux, ci despre necesități. Orice creștere de preț nu este o ajustare marginală, ci o lovitură directă în bugetele gospodăriilor.

Momentul ales: prost sau inevitabil?

Decizia de a lăsa plafonarea să expire ridică semne de întrebare nu doar economice, ci și politice. Momentul este, cel puțin, discutabil.

Prețurile la combustibili au trecut deja de praguri psihologice periculoase. Transportul este mai scump, producția este mai scumpă, iar lanțurile de aprovizionare sunt deja sub presiune. În acest context, eliminarea unei frâne — chiar imperfecte — riscă să accelereze exact ceea ce statul încerca să evite.

Se pune întrebarea: este aceasta o revenire sănătoasă la economia de piață sau pur și simplu o retragere a statului dintr-o zonă sensibilă?

Costul real: mutat, nu eliminat

Criticii plafonării au argumentat constant că măsura distorsionează piața și descurajează investițiile. Corect — dar alternativa actuală nu pare să fie o piață mai eficientă, ci una mai scumpă.

În realitate, plafonarea nu a eliminat costurile, ci le-a distribuit diferit. O parte a fost suportată de companii, o parte de stat, o parte amânată. Acum, toate aceste costuri riscă să fie transferate rapid către consumator.

Cine plătește?

Răspunsul este simplu: toată lumea, dar nu în mod egal.

Pentru gospodăriile cu venituri mari, scumpirile sunt neplăcute. Pentru cele cu venituri mici, devin problematice. Iar pentru cei vulnerabili, pot deveni critice.

România rămâne una dintre țările europene în care o mare parte din venit merge pe alimente. În acest context, orice liberalizare bruscă a prețurilor are un impact social disproporționat.

Lipsa unei strategii clare

Cea mai mare problemă nu este neapărat eliminarea plafonării, ci lipsa unui plan coerent după aceasta.

Guvernul ar fi putut:

• introduce măsuri țintite pentru categoriile vulnerabile
• stimula producția internă
• negocia mecanisme de stabilizare pe termen mediu

În schimb, scenariul actual pare unul de tip „așteptăm și vedem”, într-un moment în care piețele reacționează rapid și, de multe ori, speculativ.

Concluzie: între necesitate și nepăsare

Plafonarea prețurilor nu era o soluție sustenabilă pe termen lung. Dar eliminarea ei fără o alternativă clară riscă să transforme o problemă controlată într-una amplificată.

1 aprilie 2026 nu marchează doar finalul unei măsuri economice, ci și testul unei guvernări: cât de pregătit este statul să gestioneze consecințele propriilor decizii?

Pentru milioane de români, răspunsul nu va veni din declarații, ci direct de pe bonul de la supermarket.