Editorial | România se împrumută tot mai mult. Problema reală este că ne-am obișnuit

 
România se împrumută tot mai mult. Problema reală este că ne-am obișnuit

Creșterea datoriei externe a României nu mai produce șoc. A devenit o știre de rutină, un indicator care apare lunar în rapoartele oficiale și dispare rapid din atenția publică. Dar tocmai această obișnuință este, poate, cea mai mare problemă.

În primele luni din 2026, datoria externă totală a României a continuat să urce, depășind deja 229 de miliarde de euro. Numai în ianuarie, creșterea a fost de aproape 2 miliarde de euro. Cea mai mare parte a acestei poveri este reprezentată de împrumuturile pe termen lung, care au ajuns la peste 181 de miliarde de euro.

Desigur, există și argumentul liniștitor: România încă își poate plăti datoriile. Rezervele valutare ale Banca Națională a României acoperă integral obligațiile externe pe termen scurt, iar rata serviciului datoriei a scăzut comparativ cu anul trecut. Pe hârtie, tabloul pare gestionabil.

Numai că problema nu este dacă România poate plăti astăzi. Problema este cât de mult va costa această strategie mâine.

Un stat care trăiește din împrumut în împrumut nu face decât să mute nota de plată către generațiile viitoare. Fiecare miliard împrumutat astăzi înseamnă taxe mai mari, investiții amânate sau cheltuieli publice mai mici peste câțiva ani. În loc ca banii publici să meargă către autostrăzi, spitale, școli sau modernizare, o parte tot mai mare din buget este înghițită de dobânzi și rambursări.

Mai grav este că România pare prinsă într-un cerc vicios. Deficitele mari obligă statul să se împrumute.

Împrumuturile cresc povara dobânzilor. Dobânzile măresc presiunea pe buget. Iar lipsa reformelor reale produce noi deficite.

Nu datoria în sine este neapărat periculoasă. Toate statele moderne se împrumută. Periculos este momentul în care împrumuturile nu mai finanțează dezvoltarea, ci doar acoperă găurile din prezent.

România are încă avantajul că investitorii îi acordă încredere și că instituțiile financiare internaționale nu privesc țara ca pe un risc imediat. Dar această încredere nu este infinită. Ea depinde de reforme, de disciplină fiscală și de capacitatea statului de a demonstra că banii împrumutați produc ceva concret.

Altfel, vom continua să ne împrumutăm pentru a plăti ce am împrumutat ieri. Iar asta nu mai este strategie economică. Este doar supraviețuire pe datorie.