Dragnea şi realitatea fantoşelor sale

Liviu Dragnea, pentru care ostenesc cu atâta sârg o seamă de acoliţi crescuţi la şcoala neputinţei personale, este un politician nepereche. Cel puţin în România. 

I-a slujit pe mulţi şi multe uşi secrete a lins, până i-a venit sorocul să ne fie baci. A procesat în fel propriu creşterea, mărirea şi decăderea multora şi, mai ales, i-a fost de învăţătură felul în care boşii săi au fost mătrăşiţi. Lipsit de voce proprie, are, în schimb, slugi fără biografii cu merite de compromis. Unde nimicul e suveran, nimic nu poate să dăuneze. Ci doar să exaspereze. Pe alţii. Cineva - persoană importantă, nu zic cine - l-a ridicat la rang de şef al unui partid mafiot. Eroare, partidul pe care-l stăpâneşte, mai bine decât predecesorii, nu e altfel decât suratele parlamentare. Mai cu personalitate însă. Accentuată! Aşa se face că, după ce a căutat în alte ogrăzi de muls vaca bugetară, s-a aciuit la partidul celor mai săraci alegători, cu cei mai bogaţi politicieni! Acest nefericit paradox explică, poate, faptul că PSD are o tradiţie bogată în încâlcarea flagrantă a gentlemen agreement-ului pe care se bazează jocul politic. Nesocotind? Mai degrabă înlocuind rigoarea respectării statului de drept, cu mituirea electorilor. Cum nimic nu e mai molipsitor decât exemplul prost, pilda a fost urmată şi de celelate partide. Molima scuteşte de pedeapsă modelul? O precară lege de fiinţare şi de finanţare a partidelor, pe deoparte, pe de altă parte, egoismul propriu capitalismului sălbatic, cum sunt anii tranziţiei, au compromis mai mult sau mai puţin şi celelate formaţii participante la jocul/lupta politică. Dacă ar avea din ce supravieţui în opoziţie, un partid care se gândeşte la propriul viitor, cum fac partidele serioase, nu s-ar grăbi să vină la putere şi, cu atât mai puţin, să ceară alegeri anticipate. (Desigur, opinia publică, simţind pe propria piele cum se degradează nivelul de trai, e îndreptăţită să reclame asta, dar nu un PNL, de exemplu, incapabil nu doar să încropească un guvern mai credibil decât cel teleormănean de azi, dar, mai ales, să scoată ţara de sub spectrul inflaţiei în care am intrat prin recentele pomeni electorale. PSD e acelaşi partid care adusese leul, moneda naţională, sub patrulaterul roşu, în stare famelică. După ce i se păruse că nu fusese îndeajuns să ne compromită în ochii lumii bune cu mineriadele, care alungaseră virtualii investitori, mai trebuia şi sărăcirea săracilor pentru a le fi Mesia străbătând pustia. Întotdeauna, în contrasens cu drumul spre bunăstarea generală, care e marcat de borne mereu de adăugat, şi de reconfirmat la edificiul statului de drept, PSD a fost ca un magnet pentru cei care s-au simţit părăsiţi de lumea nouă care n-are timp să-i aducă din urmă. Să fie de vină turma de mioare sau lupul în blană de oaie? 

Democraţia, cea pentru care şi-au luat soarta-n seamă milioane de români şi au plecat în lume ca s-o caute sub alte zări - o ţară ca afară -, e una care exclude golănia din politică, din practica celor care ajung la putere. Preţul plătit democraţiei în lumea bunăstării n-a fost deloc mic. Aşa a început şi la noi. Puşi sub supravegherea familiei politice în care am vrut cu ardoare să intrăm - lumea bunăstării occidentale - am crezut cu toţii că ne-am însuşit morala istoriei acestei democraţii, drept pentru care, la fel ca-n Occident, multă lume a considerat că ceea ce fusese câştigat în aderarea la valorile statului de drept, e impresciptibil. Poate că aşa ar fi fost. Cel puţin în privinţa esenţei codurilor penale, dacă la un moment dat, lupta împotriva corupţiei n-ar fi  purces la întocmirea de dosare mânăriilor mai vechi ale potenţialilor mai noi, printre ele şi ale fostului baron de Teleorman. De n-ar fi fost prins cu ocaua mică - ”ei, acolo, nişte găinării!” - Liviu Dragnea ar fi ocupat postul de prim-ministru. Şi chiar dacă n-ar fi fost nici mai bun, nici mai prost decât Grindeanu sau alţi supleanţi pe care şi-i i-a ales, era îndeajuns să se vadă în fruntea bucatelor şi nu în cuşca sufleurului. Liviu Dragnea e un nefericit. Şi odată cu el şi noi concetăţenii săi, pentru că, în loc de un prim-ministru mediocru, ne-am procopsit cu un puşcăriabil frustrat de funcţia dorită. Dar să ne înţelegem, fantasma din mintea lui, nu e doar din vina lui, ci şi a justiţiei, care acum se vede în toată nuditatea că nu e deloc oarbă şi nici Diană muc şi sfârc, ci capricioasă şi selectivă.

Ne place sau nu, PSD nu e un partid mafiot, ci cum se dovedeşte acum, e chiar esenţialmente de stânga, cum n-a fost nici pe vremea lui Văcăroiu şi nici a lui Năstase. Cei doi au semnalat la stânga şi au virat spre dreapta; Văcăroiu prin înstrăinarea averii agonisite de România în anii de dictatură de dezvoltare, Adrian Năstase prin asumarea obligaţiilor statului de drept. Ceea ce a făcut guvernul lui Dragnea e însă o faptă bună, social-democrată, făcută însă nu pe seama acumulărilor din timpul guvernărilor de centru-drapta, nu doar în contul datoriilor de plătit de către fii şi nepoţii pensionarilor de azi, ci chiar a celor nenăscuţi încă. E şi asta o altă fantoşă a… gornistului Dragnea. Care ne-a ameninţat că va merge până la capăt. Şi se dovedeşte parolist! Ca sloganul poştei Americane: Fie ploaie, fie vânt/ Noi ne ţinem de cuvânt! Fără acoperire bugetară, şpăguind electoratul propriu şi în dreapta şi în stânga slujbaşilor la stat (bugetofagilor, mai cu seamă) şi pensionarilor. După transhumanţa în Occident a milioanelor de români, refuzaţi acasă de o ţară ca afară, cei rămaşi, votanţii îndatoraţi, îi vedem acum - trişti şi neajutoraţi - într-o fotografie care a inflamat reţelele de socializare; refugiaţi pe o bancă din uliţă, cu apa până la genunchi privesc sideraţi ca la Antena 3, cum apa le intră în case, în timp ce cei de la ISU mărşăluiesc în rând cu puhoaiele. Aşa de simţitoriu cum îi vedem, va fi floare la ureche să-şi ierte binefăcătorul care, prin dl Iordache, calcă în picoare Codul penal, acordându-şi graţiere pentru nişte, acolo, găinării de tinereţe teleormăneană. Şi că da, totul e legal şi cuvenit de legi mai presus de înţelegerea noastră, fapt garantat de atotştiutorul domn Tudorel Toader, care le ştie pe toate, inclusiv, fantoşele unui prim-ministru căruia soarta maşteră i-a refuzat premiul întâi. Cu coroniţă de şef de guvern. 

articol de Vartan Arachelian