Ilna Șor, primarul Orheiului, în timpul defilării de ziua orașului. FOTO: Recorder
Cu câteva zile înainte de Centenarul Marii Uniri, am vrut să vedem ce-a mai rămas din visul României Mari și am trecut granița spre Orhei, un oraș din Republica Moldova aflat la 100 de kilometri de granița cu România. Am intrat, astfel, în atmosfera unei comunități conduse de unul dintre băieții răi ai Moldovei, Ilan Șor. Deși a fost condamnat, în primă instanță, la 7 ani de închisoare pentru că a devalizat trei bănci cu suma totală de un miliard de dolari, Șor este cel mai iubit fiu al Orheiului și a fost ales primar în 2015. Cu pâine și circ – Șor a construit un parc de distracții, Orheiland, unde organizează adesea ospețe pentru tot orașul – primarul și-a câștigat lejer popularitatea. „Îl iubim pe nenea Șor!“, sunt îndemnați copiii să spună în fața camerelor de filmat.
Colhozuri ca la Monaco
Ilan Șor are 31 de ani și este întruchiparea perfectă a magnatului din această parte de lume: avere dobândită din afaceri suspecte de corupție, intrare bruscă în politică (a preluat conducerea unui partid, iar la scurt timp i-a schimbat numele în „Partidul Șor“), patron de echipă de fotbal, șef peste trusturi media, stil de viață extravagant, nevastă fotomodel și cântăreață de muzică pop, limbaj agresiv (într-un video postat pe contul său de Facebook și-a amenințat adversarii politici cu bătaia, scoțându-și cureaua de la pantaloni), apetență pentru promisiuni („în curând, la Orhei se va trăi ca la Monaco!“), recurs la nostalgia sovietică: („dacă voi ajunge parlamentar, voi milita pentru reînființarea colhozurilor“)
În februarie 2019 moldovenii sunt chemați la urne pentru a vota un nou Parlament. Acesta este un panou electoral în Orhei
Când vine vorba de Dosarul „Furtul miliardului“, oamenii din Orhei spun că nu mai contează: „Domnul Ilan a făcut pentru noi mai mult de un miliard. Tăt nărmal!“. Acest „Tăt nărmal” poate fi văzut și ca salutul de adio pe care Republica Moldova îl spune României. În ultimii ani, tânăra țară de dincolo de Prut s-a aruncat din nou în brațele Federației Ruse și a renunțat aproape complet la aspirațiile unioniste. Vizita la Orhei este și o lecție pentru români. Acum, când ideile anti-europene iau avânt, ne putem uita peste Prut pentru a vedea care este alternativa. Panoul electoral de mai sus se află la numai 100 de kilometri de noi.
Un reportaj filmat pentru Recorder de jurnalistele din Republica Moldova Viorica Tataru și Ecaterina Alexandr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu