duminică, 24 februarie 2019

Timmermans, mesaj către Dragnea: Liviu, dacă vreți să faceți parte din această familie, trebuie să respectați statul de drept. Nu putem face niciun compromis!

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a spus, la congresul socialiștilor europeni care are loc la Madrid, că i-a transmis lui Liviu Dragnea că trebuie să respecte valorile fundamentale legate de statul de drept și că nu poate exista niciun compromis în acest domeniu. 

”Dacă suntem partidul care vorbeşte cel mai mult despre propriile valori, dacă suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră, aceasta este datoria noastră, nu putem evita această discuție”, a spus Frans Timmermans în discursul său în fața delegaților. 
”Acesta este mesajul pe care l-a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea, Serghei, Udo şi cu mine, ieri, când ne-am întâlnit. I-am spus: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale! Şi Liviu a spus că vor face acest lucru și vom avea discuţii în zilele și săptămânile următoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru noi, asta e o linie roșie pentru Europa”, a spus Timmermans.

El a lăudat societatea română pentru lupta împotriva corupției, comentând că pașii înapoi pot avea efecte extrem de negative, așa cum s-a întâmplat cu Ungaria lui Viktor Orban. 

”Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, o societatea unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent. Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi. În Ungaria, un singur bărbat a legat oamenii de propriile frici și, din cauza lanțurilor, nu pot să vadă Europa. Nu văd că suntem împreună, ei cred că sunt abandonați, lăsați singuri, văd inamici peste tot”, a conchis Timmermans. 

Discursul a fost publicat pe pagina de facebook a lui Timmermans, mai mulți internauți din România comentând postarea și lansând mesajul ”fără penali în funcții publice”

Câteva dintre mesajele postate de români: 

  • Mulțumim, dle Timmermans. Românii vă iubesc! Dragnea ucide democrația! Avem nevoie de ajutor!
  • E timpul, Dragnea să plece acum!
  • Fără penali în funcții publice!
  • Dle Timmermans, mai puține vorbe și mai multă acțiune, vă rugăm. Știți foarte bine ce se întâmplă în România și sunteți încă la nivelul discursurilor. Luați măsuri dacă nu doriți să pierdeți țările din est
  • Dle Timmermans, colegul dvs, dictatorul român vrea să vă ancheteze din cauza MCV. Mulți magistrați români au protestat față de modificările noi aduse legilor justiției. Colegul dvs din partidul socialist a distrus o țară întreagă pentru a-și albi trecutul infracțional. Asta înseamnă Europa socialistă și progresistă? Pentru că, dacă răspunsul este DA, atunci nu există speranță pentru țara mea și nici pentru Europa.
  • Jos Dragnea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu