joi, 16 mai 2019

Dragnea, despre peştele infestat cu metale grele: Occidentul poluează apele. Vrem să începem un program de peşte în România

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, că în Vestul Europei, în ciuda măsurilor aplicate, apele sunt poluate, iar peştele conţine metale grele. Acesta acuză statele din Occident că acest peşte ajunge în România, iar în acest sens doreşte să înceapă un "program pentru peşte" în România.

"Concluziile au cam apărut şi sunt groaznice. În vestul Europei sunt ţări dezvoltate. Cu toate măsurile pe care le-au luat, tot poluează, poluează apele lor şi acolo sunt şi peşti cu metale grele. În pieţele din Occident nu se poate vinde aşa ceva că e puşcarie curată. Au crezut că românii sunt mai proşti şi au zis hai să le dăm lor, că ei poa' să moară, ei şi copii, mai ales că mămicile au început să introducă în hrana copiilor mai mult peşte să evite produse pline de hormoni de pasăre sau de altă natură. Au spus să bage peşte pentru că a crescut consumul", a declarat liderul social-democrat. 
Totodată, Liviu Dragnea a mai afirmat că în România ajunge peşte din alte state membre UE din Occident iar România are o varietate piscicolă mare. Dragnea a transmis că doreşte să demareze un program pentru peşte în România. 
"Noi avem în România crap românesc din Belgia, avem crap românesc din Spania, avem caras din Italia, avem toate soiurile de peşte, numai din România nu, în condiţiile în care avem un bazin hidrografic inimaginabil. Drept pentru care duminică o să mergem la Nucet, la acea capacitate care produce peşte. Indiferent de ce spune Bruxellesul, vreau să începem un program pentru peşte în România", a mai transmis liderul PSD. 
Duminică, Liviu Dragnea a declarat, într-un interviu televizat, că trebuie luate măsuri urgente în domeniul piscicol, deoarece românii au ajuns în situaţia în care cumpără crap românesc crescut în Spania, în timp în ţară bălţile au rămas neîngrijte din lipsa sprijinului prin subvenţii pentru producători.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu