În doi ani, vor ieși primele gaze din Marea Neagră. Le va scoate Black Sea Oil&Gas, care a anunțat deja oficial că va începe extracția iar Agenția Națională pentru Resurse Minerale a estimat o producție anuală de aici de 2 miliarde de metri cubi anual.
În piață, se aude din ce în ce mai clar (ministrul Economiei Gabriel Bădălău a și spus că urmează anunțul americanilor) că și ExxonMobil – Petrom va anunța că va investi pentru extracție, iar din perimetrele consorțiului vor ieși, tot în doi ani, 4 până la 6 miliarde de metri cubi de gaze.
În trei ani, așadar, producția de gaze a Românie iar putea crește cu până la 8 miliarde de metri cubi față de prezent, adică aproape 19 miliarde, față de 11 extrase acum. Țara noastră va fi, la acel moment, al doilea mare producător din UE după Olanda, însă va fi aproape degeaba pentru că tot gazul nu va crește economia României, ci pe a a vecinilor. Cu precădere Ungaria, care are industrie petrochimică dezvoltată și investește încă 5 miliarde de euro pentru extindere de capacități în chimie și petrochimie, și Ucraina, care are probleme mari în a–și asigura consumul de 40 de miliarde de metri cubi, de când și-a deteriorat relația cu Rusia în problema anexării Crimeii.
De altfel, oficiali ai statului ungar au declarat public că ar vrea să cumpere tot ce se extrage din Marea Neagră, ba chiar au ajuns să ceară, în cadrul unor evenimente internaționali, unor oficiali ai SUA să pună presiune pe România și pe Exxon ca să înceapă odată producția. Ucrainienii nu au anunțat, dar Transgaz, companie românească de stat, lucrează de zor la inversarea fluxului de gaze din conductele magistrale Isaccea-Negru Vodă ce tranzitează Dobrogea, aducând gaze de la ruși către sudul Europei. În doi ani, când începe producția în Marea Neagră, firmele românești vor putea să „împingă” gaze pe Isaccea -Negru Vodă dinspre țara noastră către Ucraina.
Sigur, ungurii își urmăresc doar interesele și, culmea, au și dreptate în a emite pretenții asupra gazelor din Marea Neagră. Ei au industrie, pe care o dezvoltă și mai mult, noi nu mai avem chimie și petrochimie. Ultima “redută” Oltchim a fost anunțată că va intra în faliment iar, în cee ace privește necesarul populației, acesta este acoperit cu prisosință din intern, prevedere de altfel obligatorie, prin lege.
Cifrele nu mint
Ce a rămas din consumatorii locali nu poate absorbi nici acum producția existentă de gaze, cu excepția a 2-3 luni de iarnă, după cum se vede din datele Transgaz, operatorul sistemului național de transport. Odată ce s-a întrerupt, oficial, la 1 mai, programul de termie, consumul a scăzut drastic iar în lipsă de soluții de absorbție, jumătate din producție este stocată în subteran. Populația nu consumă decât marginal gaze, în sezonul cald, termia nu consumă, rămân doar firmele. Care, așa cum arată datele, nici ele nu absorb prea mult, ba mai și aduc din import cantități, atâta timp cât prețurile sunt mai bune.
Analizând situațiile publicate de Transgaz, vedem cum, în prima săptămână a lui mai, între 130.000 și 140.000 de MWh intră zilnic în depozite, adică exact jumătate din producția curentă. Este un semnal deloc îmbucurător pentru industria românească, care nu este capabilă să consume gazele produse local, care sunt astfel stocate pentru viitorul sezon rece. Mai mult, parte din producția locală a Romgaz și Petrom este înlocuită de importurile din Austria, via Ungaria, care sunt mai ieftine decât ceea ce se vinde pe piața liberă din România. Pe de altă parte, sigur, se poate considera că , fâcând stocuri masive de pe acum, populația este asigurată pentru la iarnă, însă ciclul de inserție în depozite ține până la 1 noiembrie, astfel că motive pentru a stoca masiv încă de pe acum nu prea sunt. Este însă o necesitate stringentă a SNT, pentru că trebuie făcut ceva cu gazul extras, care nici nu poate fi încă exportat, din motive de deficiențe fizice la sistemul de interconectori cu vecinii.
Pentru a fi mai clari, trebuie spus că diferențe mari, într-o perioadă scurtă, în producția de gaze afectează conductele Transgaz. Presiunea oscilantă poate duce chiar la tragedii, adică explozii ale conductelor, iar Transgaz are indicatori ai criticității care sunt urmărițoi periodic(anul trecut, SNT a mai trecut printr-o perioadă de criticitate datorată consumul scăzut). Prin urmare, gazul trebuie să curgă, fie că este de la sondă la consumator, fie de la sondă către depozit.
Perspectivă tristă, dar aproape certă
Cu doar 3,2 milioane de gospodării, din 8,8 milioane în total, România nu poate spera în cine știe ce consum de gaze. Guvernul PSD-ALDE a anunțat “marea branșare”, dând o lege care lasă pe mână autorităților locale extinderea rețelelor. Este însă de durată și, poate, în bunul spirit românesc, nu de foarte mare success. În industrie, mari consumatori nu se anunță, cu excepția unei termoncetrale pe care Romgaz o va finaliza anul viitor, la Iernut, și care va arde 0,7 miliarde de metri cubi anual. Romgaz a mai anunțat și că va mai construi încă o termoncentrală pe gaze, la Mintia, tot cu un consum de 0,7 miliarde de metri cubi annual, dar nici studiul de fezabilitate nu este finalizat, deci unitatea nu va fi funcțională mai devreme de patru ani. Și…cam atât, alte investiții nu mai sunt anunțate, deci, peste doi ani, când miliardele de metri cubi ai Mării Negre vor ieși la suprafață, vor lua drumul Ungariei și/sau Ucrainei, pentru că România nu are ce să facă cu ele.
Producția totală anuală a României este de circa 10,5 miliarde de metri cubi(5,5 miliarde Romgaz, 5 miliarde Petrom), încă 1 miliard de metri cubi se importă, din Rusia sau de la hub-ul de gaze din Viena, unde sunt, de fapt, tot gaze rusești. Populația consumă doar 3 miliarde, prin lege, exclusiv din producția internă și la preț de achiziție plafonat pentru următorii trei ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu