Primarul Dragoş Chitic a anunţat, marți 28 mai, într-o conferinţă de presă, că este îngrijorat referitor la faptul că în Piatra Neamţ s-a schimbat firma care ridică gunoaiele. Pentru a putea fi implementat in judeţul Neamţ, Sistemul de Mangement Integrat al Deşeurilor prin care au fost absorbite fonduri europene pentru modernizarea sistemului de colectare şi depozitare, municipiul Piatra-Neamţ a aderat în urmă cu câţiva ani la ADI ECO NEAMȚ. Odată cu expirarea contractului pe care municipiul îl avea pentru serviciul de colectare și transport al deşeurilor, licitaţia pentru noul contract a fost organizată de câtre ADI ECONEAMȚ care a desemnat un operator nou care va opera întreaga zona 1 a judeţului din care face parte şi municipiul Piatra Neamţ.
"Elementul care mă îngrijorează este acela că în aceasta formulă, municipalitatea pietreană nu mai are un contract direct cu operatorul, dispărând unele pârghii de control direct asupra serviciilor pe care acesta le prestează. Vreau ca accentuez că nu puteam să procedăm altfel pentru ca am fi împiedicat absorbţia fondurilor europene de care a beneficiat întreg judetul şi exista riscul ca în unele zone ale judeţului să nu fie respectate normele europene în domeniu cu riscuri majore asupra mediului. Totuşi, vreau să se înţeleagă foarte bine că nu asistăm indiferenţi la cum se va derula serviciul de colectare şi transport a deşeurilor în municipiul Piatra-Neamţ, de către noul operator, vom monitoriza atent operarea, astfel încât calitatea serviciului să crească, oraşul să fie curat, tariful practicat să fie unul corect şi suportabil pentru populaţie", a spus primarul Dragoş Chitic.
Preşedintii asociaţiilor de proprietari au fost informaţi despre noul contract şi li s-a comunicat că primaria va fi foarte fermă în a solicita operatorului să deruleze un serviciu de calitate.
"Fac un apel şi către ADI ECONEAMŢ să trateze oraşul Piatra-Neamţ şi pietrenii cu responsabilitate şi seriozitate, impunând operatorului să respecte condiţiile contractuale asumate şi să presteze în acest oraş servicii de calitate şi la preturi suportabile pentru populaţie". Până la preluarea infrastructurii, serviciul va fi prestat de către actualul operator – SC Brantner.
Contactat în cursul serii de joi, pentru a răspunde întrebărilor lansate de președinții Asociațiilor de Proprietari referitoare la noul operator din Pitești, dacă Asociațiile pot încheia contractele cu firma GIREXIM UNIVERSAL SA, primarul Dragoș Chitic ne-a declarat:
" Cel mai probabil nu ! Mâine se va lua o decizie. Par complet neserioși. Îmi doresc un operator serios în oraș. În funcție de decizia ADI ECO de mâine, vom ști. Eu voi opta pentru reziliere contract GIREXIM. Fac un apel la Asociațiile de proprietari să mai aibă răbdare puțin, mâine se ia decizia. Nu și-au îndeplinit condiții contractuale importante! "
foto: ziarulceahlaul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu