Din când în când, câte o mare tragedie zguduie România. Oamenii se declară șocați, revolta clocotește, se scriu editoriale, toata lumea știe că e vorba de Corupție, ca și cum corupția ar fi o instituție despre care știi că e rea, așa cum rău e Sistemul. De fapt, e vorba despre oameni, oamenii cu pile, cu unchi, membri în clanuri politice, fiicele și nepoții altora din sistem.
Mai întâi a fost ucisă Larisa, iar politiștii din Iași au lăsat cadavrul în subsolul blocului din Iași, câteva săptămâni, cât părinții înnebuniți de groază au mers la vrăjitoare, s-au amăgit ca fata lor e în viață, până când au văzut în direct, de la balconul apartamentului, cum trupul fetiței e scos dintr-un container. Incompetența de atunci a anchetatorilor a dus la sinuciderea unui suspect, despre care nu aveau nicio dovadă că ar fi implicat, și a tatălui Larisei. Astăzi, criminalul e "reabilitat", liber, a ispășit jumătate din pedeapsă.
Au fost atunci câteva demiteri, după care sistemul de nepotisme și imposturi s-a repliat. Și fiul cuiva a ajuns șef, nepotul altuia a intrat în sistem, că doar asta e important, să intri, apoi te descurci și acumulezi putere, nu-i așa?
Apoi a murit Aura Ion, așteptându-și salvatorii.
Au fost câteva mișcări în sistem, dar timpul a trecut și a venit rândul altui absolvent de trei masterate în doi ani să primească o funcție, a cărei greutate să fie pe măsura diplomelor. La început, lumea înțelegea că e un impostor, dar pe măsură ce anii au trecut, erau tot mai puțini aceia care s-ar fi rușinat de mediocritate.
64 de vieți au ars în Colectiv și pe paturile spitalelor românești.
A fost tragedia cea mare a României postdecembriste, cea care ne-a înspăimântat pe toți și ne-a durut visceral. Pentru o vreme, apoi am văzut că trupul nostru e întreg și ne-am baricadat mai bine în casele noastre. În patriile din balcon.
Au fost câteva demiteri, a căzut un Guvern. Apoi sistemul s-a regrupat, directorii care nu au trecut concursurile organizate de ministrul tehnocrat Mircea Dumitru au fost readuși în funcții, iar prim-ministru a fost numit Viorica Dancilă.
Mediocritizarea României a fost astfel desăvârșită, dar să nu ne lăsăm privirea furată: Dancilă ar fi inofensivă, dacă instituțiile nu ar fi infestate de impostură și prostie.
Apoi Alexandra a sunat de trei ori la 112.
A strigat că e în pericol, a povestit cu un curaj nebun cum a fost legată cu sârmă și violată, a dat detalii despre criminal și locul în care o ține și a cerut ajutor. A rezistat și a sperat ore în șir, ore în care vecinii au auzit-o strigând, dar a rezistat, pentru că știa că mai e puțin și autoritățile o vor salva.
Pe ea autoritățile nu au salvat-o, dar se vor salva pe ele însele.
Politiștii au stat la poartă trei ore, așteptând un mandat de care nu aveau nevoie. Trei ore în care Alexandra nu își mai putea ține în viață speranța, pentru că un criminal o ucidea, asistat de Poliția de la poartă.
Nu, nu sistemul. Oamenii puși în funcții pentru care nu sunt pregătiți, pilele și nepoții, impostorii și mediocrii, strângătorii de diplome, mamele care vor să își căpătuiască fiii, unchii care pun o vorba bună, tatăl care plătește o intrare în sistem pentru fiică, ei sunt corupția care ucide. Iar corupția nu e niciodată o majusculă care o transformă într-un fel de realitate intangibilă, un Sistem a cărui responsabilitate nu o avem.
Intelectualizarea corupției, discursul steril, repudierea ei în sistem sunt doar tehnici de eschivare. Ne potolim angoasele, pentru că nu noi, ci Alexandra era ucisă cu politiștii la poartă.
Ivan Ilici a urlat zile în șir când a aflat că el, care mergea la înmormântări și spunea "Dumnezeu să-l ierte", va muri. Până la propria-i moarte, el știa că "se moare", nu că viața e ceva ce îi poate fi și lui luat.
Când corupția ucide, ea nu ucide un sistem, ci mor, concret, lângă noi, oameni, dar până când nu suntem de partea porții în care se moare nu putem accepta că e și conștiința noastră în joc.
Articol de: Magda Grădinaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu