miercuri, 24 iulie 2019

9,7 milioane de români în străinătate. Neajunsurile materiale și corupţia, invocate de cei plecați

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni (MPR), Natalia Intotero, a declarat miercuri că nu mai puțin de 9,7 milioane de români sunt plecaţi din ţară.

Motivele cel mai des invocate de cei cara au părăsit România sunt neajunsurile materiale cotidiene, veniturile mici și calitatea clasei politice.
Natalia Intotero a susținut că, în prezent, conform cifrelor comunicate de 70 de misiuni diplomatice ale României, centralizate de MPR, numărul total al românilor de pretutindeni este de aproximativ 9,7 milioane.
„Este greu de estimat numărul lor, pentru că nu sunt obligaţi să declare şi nu îşi stabilesc reşedinţa”, a nuanțat, totuși, ministrul, potrivit News.ro
Natalia Intotero a explicat că aproximativ 5,6 milioane se află în diaspora, iar diferenţa, în comunităţile istorice.
„Am depus un proiect, pe POCA (Programul Operaţional Capacitate Administrativă), este în curs de evaluare la Ministerul dezvoltării. Nădăjduim ca la sfârşitul lunii septembrie să primim o veste bună, că suntem eligibili.
Această solicitare este pe dezvoltarea capacităţii administrative a Ministerului. Dacă vom fi eligibili, vom încerca să realizăm în 24 de ţări, unde sunt comunităţi româneşti, studii pentru a afla şi un număr înspre cel adevărat al românilor din afară şi a ceea ce îşi doresc ei ca statul român să facă pentru ei în ţările în care au ales să trăiască şi ce i-ar detarmina să se întoarcă acasă sau să simtă mai mult româneşte unde se află”, a declarat ministrul Intotero.
Au fost primite 322 de răspunsuri, dintre care peste 200, din partea organizaţiilor neguvernamentale din Diaspora şi din comunităţile istorice.
„Am primit 60 de solicitări din partea românilor din afara graniţelor. Marea majorotate sunt persoane cu studii superioare”, a explicat Intotero.
Media de vârstă a respondenţilor este de 50 de ani, ocupaţiile lor sunt diverse, însă predomină activitatea în domeniul construcţiilor şi serviciilor.
Motivele cel mai des invocate când au fost întrebaţi de ce au plecat din ţară sunt neajunsurile materiale cotidiene, veniturile mici, lipsa unui loc de muncă decent, stabilitatea, calitatea slabă a clasei politice de-a lungul timpului şi corupţia.
Dacă ar fi remediate, acesta ar fi motivul principal pentru care ar reveni în România, însă „în următorii 4 ani, potrivit statisticii, foarte puţini dintre ei îşi vor dori să se întoarcă”, a completat ministrul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu