miercuri, 18 decembrie 2019

Primarul Dragoș Chitic la raport: Anul 2019

Şi în anul 2019, principala preocupare a administraţiei pietrene a fost creşterea calităţii vieţii şi a gradului de confort pentru fiecare cetăţean al oraşului. Am căutat, în permanenţă, să dezvoltăm oraşul, să îmbunătăţim calitatea serviciilor publice şi să menţinem un dialog eficient cu cetăţenii. Pentru noi este foarte important ca fiecare  pietrean , să se simtă respectat, să simtă că are un partener de nădejde în Primăria Piatra Neamţ.
A fost anul în care am atras fonduri importante în baza unei strategii pe termen mediu şi lung, strategie care se bazează pe investiţii şi servicii publice finanţate în principal din fonduri europene. Peste 92 de milioane de euro, nerambursabili, ar putea să intre în bugetul local începând cu anul viitor, în baza contractelor de finanţare pe care le-am semnat şi a proiectelor pe care le-am pregătit şi depus la organismele de finanţare.
La începutul anului am prezentat Programul de Guvernare Locală pentru 2019, conceput şi în baza consultărilor pe care le-am purtat, în luna ianuarie, cu majoritatea categoriilor socio-profesionale.
  1. INVESTIŢII DIN FONDURI ATRASE, SOLUŢIA PENTRU DEZVOLTAREA ORAŞULUI, CREŞTEREA CALITĂŢII VIEŢII ŞI A CONFORTULUI CETĂŢENILOR
Aşa cum este structurat bugetul anual al Primăriei Piatra Neamţ, acesta poate asigura: funcţionarea serviciilor, plata ratelor la bănci, întreţinerea oraşului şi mici investiţi. Pentru investiţiile mari este nevoie de fonduri atrase, iar prioritatea noastră a fost să depunem proiecte pentru accesarea de fonduri, în principal europene.
֍ Am obţinut finanţare prin PNDL şi avem, în diverse stadii procedurale, 3 proiecte de dezvoltare locală în valoare de 5.228.074 de lei:
  • Podul peste pârâul Cuejdi, în zona străzii Erou Rusu, 790.000 de lei – finalizat;
  • Şcoala cu 10 clase din cartierul Speranţa, 2.214.137 de lei – în execuţie;
  • Grădiniţa cu 12 grupe şi program prelungit din cartierul Speranţa, 2.223.937 de lei – în execuţie.
Am semnat contractul de finanţare cu Administraţia Fondului pentru Mediu, pentru un proiect prin care vom realiza şase staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice în Piatra Neamţ, în valoare de 1.390.000 de lei.
֍ Din cele 32 de proiecte europene pregătite pentru Piatra Neamţ, însumând peste 92 de milioane de euro, sunt semnate, la această data: contractele de finanţare pentru 11 dintre ele:
  1. Extinderea şi modernizarea sistemului de iluminat public, tronson I – 1.114.000 de euro;
  2. Extinderea şi modernizarea iluminatului public, tronson II – 1.054.000 de euro;
  3. Modernizarea staţiilor de aşteptare pentru transportul public de persoane – 4.808.000 de euro;
  4. Realizarea unui sistem bike-sharing, cu staţii pentru biciclete, în toate cartierele oraşului – 2.556.000 de euro;
  5. Reabilitarea, modernizarea şi reconfigurarea coridorului secundar de transport est-vest, strada Dimitrie Leonida şi Bulevardul 9 Mai – 3.434.000 de euro;
  6. Realizarea unei grădini publice urbane în cartierul Dărmăneşti – 699.000 de euro;
  7. Realizarea unei grădini publice urbane în cartierul Speranţa – 410.000 de euro;
  8. Realizarea unei grădini publice urbane în cartierul Văleni – 559.000 de euro;
  9. Reabilitarea, dotarea şi modernizarea Creşei Mărăţei – 697.000 de euro;
  10. 10. Reabilitarea, dotarea şi modernizarea Creșei Precista – 432.000 de euro;
  11. WIFI4EU – Internet gratuit în 11 zone publice – 15.000 de euro.
Toate aceste proiecte europene beneficiază, în proporţie de 98%, de finanţare din partea Uniunii Europene şi doar 2% contribuţie locală, se află în diverse stadii ale procedurilor de achiziţii şi vor fi implementate începând cu anul 2020.
Celelalte proiecte europene pregătite sunt în diverse stadii de evaluare, au şanse reale să fie finanţate şi cuprind modernizări de străzi, realizarea de piste pentru biciclişti, un sistem de management inteligent al traficului, reabilitări, modernizări şi dotări de unităţi şcolare, reabilitarea Cinematografului Cozla, achiziţia de autobuze electrice. Cele două proiecte care vizează achiziţia de autobuze electrice vor fi realizate în parteneriat cu Consiliul Judeaţean Neamţ, proprietarul firmei de transport local.
Atragerea fondurilor europene a reprezentat şi va reprezenta în continuare o prioritate, ne vom bate pentru fiecare cent care poate fi adus în Piatra Neamţ pentru proiecte de investiţii şi ne străduim să nu ratăm niciun program de finanţare nerambursabil.
Sunt investiţii majore care, odată implementate, vor genera o dezvoltare accelerată a Municipiului Piatra Neamţ în următorii 3 ani şi creşterea calităţii vieţii şi a confortului cetăţenilor.
֍ Am constituit, în luna iulie a acestui an, Asociaţia “Moldova se Dezvoltă”, al cărei Act constitutiv a fost semnat chiar la Piatra Neamţ, în data de 23 iulie 2019, de primarii a şapte municipii importante din Moldova. Obiectivul principal al Asociaţiei este dezvoltarea regiunii Moldovei şi, implicit, a comunităţilor locale pe care le reprezentăm prin atragerea de fonduri pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor şi reducerea decalajelor existente în prezent, în raport cu alte regiuni.
֍ Am constituit, tot în acest an, în 15 noiembrie, “Zona Metropolitană Piatra Neamţ”, care are membri fondatori primăriile a şapte localităţi.  “Zona Metropolitană Piatra Neamţ” reprezintă o formă asociativă prin intermediul căreia vom accesa fonduri pentru dezvoltarea unitară a comunităţilor membre, care să ducă la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor din fiecare localitate componentă.

PROGRAMUL DE GUVERNARE LOCALĂ – OBIECTIVE REALIZATE ÎN 2019


Am finalizat şi aprobat, în luna martie a acestui an, în Consiliul Local, Planul Urbanistic General al Municipiului Piatra Neamţ, cel mai important document urbanistic al unei localităţi, care are o valabilitate de 10 ani.
֍ A fost al doilea an de administrare proprie a Ştrandului Municipal. Am realizat câteva lucrări de investiţii şi întreţinere care au făcut ca Ştrandul să redevină un punct de atracţie. Amenajările peisagistice, întreţinerea spaţiilor verzi şi plantările de arbori, reparaţia mobilierului, modernizarea locurilor de joacă şi a terenurilor sportive, reparaţii în zona bazinelor şi a echipamentelor aferente, modernizarea zonei de plajă, reamenajarea zonei de grătare, reparaţii ale aleilor pietonale şi ale căilor de circulaţie auto – sunt câteva dintre lucrările executate în acest an în Ştrandul Municipal.

Am susţinut şi organizarea de evenimente în perimetrul Ştrandului, care au promovat obiectivul şi au crescut numărul de persoane care au accesat baza de agrement.
֍ În sezonul de iarnă 2018-2019 am reuşit, ajutaţi de vreme, să redeschidem pârtia de schi, preluată anul trecut în administrarea proprie a municipalităţii pietrene. Au fost şapte weekend-uri de schi la Piatra Neamţ iarna trecută, număr care a mai fost atins doar în sezonul 2010-2011. De altfel, compartimentul specializat creat în cadrul Primăriei deserveşte vara Ştrandul Municipal, iar în sezonul rece se ocupă de pârtia de schi.
֍ Am dezvoltat serviciile oferite de baia Comunală, aflată în administrare proprie, un obiectiv de tradiție din Piatra-Neamț.
֍ Modernizarea străzilor a reprezentat o prioritate şi în acest an. Am reuşit să asfaltăm în anul 2019 încă 10 străzi pietruite: Arinului, Pârâului, Magnoliei, Begoniei, Sînzienelor, Orhideelor, Salciei, Arţarului, Vărăriei şi Cornului. Din cei 163 de km de străzi ale Municipiului nostru mai avem de modernizat acum doar 9,8 km, ceea ce reprezintă doar 6% din totalul străzilor.
În aceste condiţii, suntem tot mai aproape de atingerea obiectivului propus: “Piatra Neamţ – un oraş cu toate străzile asfaltate”.
Am continuat într-un ritm susţinut reparaţiile capitale ale străzilor cu asfalt care prezentau un grad avansat de uzură. Un număr de 29 de străzi, însemnând o suprafaţă de peste 70.000 de mp de străzi, au beneficiat, în acest an, în totalitate sau pe tronsoane, de acest tip de intervenţie. Strada Milcov, strada Plăieşului, strada Putnei, strada Aurel Vlaicu, strada Vânătorului, strada Vasile Cârlova, strada George Coşbuc, strada Ciocârliei, Aleea Margaretelor, Aleea Trandafirilor, Aleea Viorelelor – sunt doar câteva exemple de străzi pe care s-a turnat un covor asfaltic nou pe toată suprafaţa sau pe tronsoanele degradate. În paralel, s-au realizat, pe tot parcursul anului, lucrări de reparaţii locale ale căilor de circulaţie auto şi ale aleilor pietonale.
Am efectuat lucrări de reparatie şi modernizare a mobilierului urban, am achiziţionat si montat 102 de  bănci, 320 de coşuri de gunoi stradale, am reabilitat clădirea comercială cu terasa „belvedere” de pe dealul Cozla.
De asemenea, am achiziţionat 50 de echipamente fitness, care vor fi montat în primăvara anului viitor în cinci zone publice ale oraşului, anul acesta realizând platformele betonate pe care vor fi amplasate.
Am realizat lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi şi amenajări peisagistice. Menţinerea statutului de oraş curat pentru Municipiul Piatra Neamţ a fost o prioritate, la fel ca în fiecare an. Pe lângă activităţile curente de curăţenie, am organizat, în primăvara acestui an, o nouă ediţie „Piatra Curată”, în care am implicat şi cetăţenii oraşului pentru activităţi de curăţenie, ecologizare, plantare de arbori şi arbuşti.
Am refăcut faţada blocului D5 de pe strada Dimitrie Leonida, blocul afectat de incendiul de anul trecut, şi ne-am implicat în sprijinirea locuitorilor din Văleni şi Bâtca Doamnei, zone afectate de inundaţiile din luna iunie a acestui an.
֍ Un proiect important, început în toamna acestui an, în zona centrală, şi care va fi continuat şi anul viitor, este modernizarea punctelor de colectare a deşeurilor aferente blocurilor de locuinţe. Toate punctele de colectare vor fi modernizate prin amplasarea de containere noi şi moderne, care sperăm să stimuleze colectarea selectivă, prin înlocuirea actualelor pubele şi montarea de camere de supraveghere video cu ajutorul cărora să monitorizăm modul de utilizare a containerelor.
III. EDUCAŢIE, SĂNĂTATE, SPRIJIN PENTRU FAMILIILE TINERE, SERVICII SOCIALE
În acest an au fost alocaţi, pentru lucrări de investiţii, reparaţii şi dotări în unităţile şcolare pietrene, 2.362.553 de lei. Am acordat burse sociale pentru 740 de elevi, însumând 396.000 de lei. Începând cu luna mai a acestui an, am majorat valoarea bursei sociale, de la 60 de lei de elev pe lună la 70 de lei de elev pe lună.
Municipiul Piatra Neamţ a fost, şi în acest an, gazda pentru evenimente educaţionale importante. Olimpiada Naţională de Argumentare, dezbatere şi gândire critică, Olimpiada Internaţională de Astronomie – sunt doar câteva exemple de manifestări notabile din domeniul educaţiei găzduite de Municipiul nostru cu sprijinul Primăriei Piatra Neamţ.
Centrul de Excelenţă a fost susţinut financiar în acest an de Primăria Piatra Neamţ cu suma de 212.000 lei. Au fost premiaţi elevii care au obţinut performanţe la olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale cu un buget de 47.100 lei. Am acordat gratuităţi la transport elevilor care provin din familii cu venituri de până la 850 de lei pe membru de familie, iar de la 1 ianuarie 2020 vom majora plafonul la 900 de lei.
Am susţinut financiar multe dintre manifestările organizate de unităţile şcolare din Municipiul Piatra Neamţ, unele dintre ele devenite tradiţie, alocând o sumă de peste 260.000 de lei în acest an. Cea mai importantă dintre ele, în anul 2019, a fost sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Petru Rareş”, eveniment marcat pe parcursul a cinci zile, în perioada 25-29 noiembrie.
Am sprijinit şi învăţământul superior de stat prezent la Piatra Neamţ, prin investiţii în spaţiul alocat Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.
֍ Digital Nation şi Google România au ales oraşul Piatra Neamţ, alături de oraşele Alba-Iulia şi Oradea, pentru programul Generaţia Tech, un proiect realizat cu sprijinul municipalităţii pietrene, care îşi propune să dezvolte competenţe digitale, în mod gratuit, pentru 150 de tineri cu vârste între 15 şi 24 de ani. Lansarea proiectului a avut loc în 23 octombrie, la Rubik Hub, şi s-a bucurat de un real succes.
Am premiat anul acesta, în cadrul unui eveniment organizat în premieră la Piatra Neamţ, intitulat Gala Generaţiilor, realizat în deschiderea Piatra Fest 2019, un număr de 128 de cupluri care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi reprezintă modele de viaţă în cuplu.
֍ Am continuat, şi în acest an, acordarea de locuinţe din fondul public solicitanţilor care îndeplinesc condiţiile legale. Au fost acordate, în anul 2019, 83 de locuinţe, astfel: 42 de locuinţe ANL, 18 locuinţe sociale, 22 de locuinţe de necesitate şi o locuinţă de serviciu.
Au fost demarate lucrările pentru primul dintre cele 3 blocuri ANL care urmează să fie construite în Municipiul Piatra Neamţ, în cartierul Dărmăneşti, strada Pompiliu Clement, blocul cu 20 de apartamente dedicate, conform criteriilor stabilite de ANL, specialiştilor din sănătate, un sprijin pentru medicii care profesează în oraşul nostru. Mai sunt pregătite proiecte pentru încă două blocuri ANL, unul dedicat tinerilor până în 35 de ani şi unul dedicat specialiştilor din educaţie.
La capitolul activitate în zona socială, am continuat să oferim servicii de calitate populaţiei vulnerabile, am dezvoltat serviciile nou înfiinţate şi am stimulat incluziunea socială. Am pregătit, în vederea obţinerii de finanţare din fonduri europene, un număr de şase proiecte din domeniul social.
֍ Prin implicarea municipalităţii pietrene, avem în oraş un număr de şapte centre de permanenţă funcţionale, care acoperă toate cartierele oraşului şi reprezintă un sprijin real, prin serviciile medicale primare acordate în proximitatea locuinţei pentru mii de pietreni în fiecare lună.
De gratuitate la transportul public au beneficiat, în acest an, şi pensionarii cu venituri de până la 1.200 de lei, precum şi alte categorii de persoane vulnerabile. Pentru anul viitor, începând chiar cu 1 ianuarie 2020, am mărit plafonul sumei pentru gratuitate la transport pentru pensionari la 1.300 de lei.
Municipiul Piatra Neamţ a găzduit în acest an, în perioada 27-28 iunie 2019, Conferinţa Naţională a Serviciilor Sociale din cadrul autorităţilor publice locale, cu tema „Propuneri de intervenţie în cadrul legislativ actual şi modele de bune practici existente în domeniul serviciilor sociale”.

  1. SERVICII PUBLICE DE CALITATE, ORDINEA ŞI LINIŞTEA PUBLICĂ, SPRIJINIREA ASOCIAŢIILOR NONGUVERNAMENTALE, CULTURII ŞI SPORTULUI LOCAL
֍  În anul 2019, am înfiinţat un număr de 350 de noi locuri de parcare de reşedinţă, ajungând acum la 17.924 de locuri de parcare de reşedinţă în întreg oraşul, cu un grad de contractare de 95.62%.
֍ Ordinea şi liniştea publică au ocupat un loc important şi în agenda anului 2019. Pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi combaterea faptelor antisociale, avem în folosinţă, în acest moment, 61 de camere de supraveghere video, în punctele importante ale oraşului. Continuăm să creştem numărul de camere de supraveghere prin amplasarea acestora şi în alte zone ale oraşului.
֍ Am dotat, în 2019, Poliţia Locală, cu încă două autospeciale pentru intervenţie şi asigurarea climatului de ordine şi linişte publică. Poliţia Locală Piatra Neamţ a aplicat în acest an peste 9.800 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.570.000 de lei. O atenţie deosebită a fost acordată sancţionării faptelor de tulburare a liniştii şi ordinii publice, de încălcare a normelor de convieţuire socială, de încălcare a legislaţiei privind protecţia mediului, precum şi de distrugere a bunurilor publice sau cerşetorie.
֍  ONG-urile locale au beneficiat de trei sesiuni de finanţare, prin care am sprijinit financiar, cu aproximativ 900.000 de lei, proiecte de interes local.
֍ Sala Polivalentă din Piatra Neamţ a găzduit, şi în acest an, competiţii importante. Pe lângă jocurile oficiale ale echipelor locale de handbal, volei sau futsal, s-au desfăşurat, în acest an, în sala de pe strada Mihai Viteazu: meciul de Cupa Davis România-Zimbabwe, Campionatul Naţional de Dans Sportiv, meciurile internaţionale de fotbal în sală între echipele naţionale ale României şi Italiei, Gala Dynamite Fighting Show, turneul de calificare la campionatul mondial de fotbal în sală în urma căruia echipa naţională a de futsal a României s-a calificat în etapa următoare.
Am susţinut organizarea evenimentului „Ceahlăul 100”, care a marcat centenarul echipei de fotbal Ceahlăul şi premierea performanţei sportive în cadrul „Galei Sportivilor 2019”.
Am sprijinit echipa locală de fotbal CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, precum şi cluburile locale de copii şi juniori. Stadionul Municipal Ceahlăul a beneficiat de lucrări de reparaţii.
֍ Membrii meritoşi ai comunităţii noastre au beneficiat de atenţia autorităţii locale şi au fost felicitaţi şi recompensaţi pentru activitate şi implicare în viaţa comunităţii. Anul acesta am organizat prima ediţie a Galei Generaţiilor în care ne-am premiat performerii oraşului.
֍ Domnul Victor Purice, salvatorul Cinematografului Dacia-Panoramic, actualmente „Cinema, Mon Amour”, şi domnul profesor doctor Constantin Rusu sunt două exemple reprezentative de personalităţi locale care au primit anul acesta titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra Neamţ.
  1. TRANSPARENŢA DECIZIONALĂ ŞI COMUNICAREA CU CETĂŢENII
În acest an, peste 1.300 de persoane au apelat la serviciul de audienţe, dintre care peste 350 au fost primite în audienţă de conducerea Primăriei pietrene.
֍ Pentru a veni în sprijinul pietrenilor, am iniţiat şi organizat periodic audienţe online, al căror impact pe facebook a fost de peste 17.000 de persoane la fiecare sesiune. Am dezvoltat aplicaţia City App, oferind cetăţenilor o posibilitate modernă şi comodă să semnaleze cu uşurinţă incidente constatate în oraş.
֍ Am premiat performanţa locală la începutul fiecărei şedinţe de Consiliu Local şi în acest an. Considerăm că oamenii meritoşi ai oraşului trebuie răsplătiţi, promovaţi şi încurajaţi să continue să obţină performanţe deosebite în toate domeniile de activitate.
  1. CREŞTEREA ATRACTIVITĂŢII TURISTICE A MUNICIPIULUI PIATRA NEAMŢ
Am continuat şi anul acesta să fim prezenţi la principalele manifestări din domeniul turismului pentru a promova oraşul, în vederea creşterii numărului de turişti care ne vizitează, cu efecte benefice asupra economiei locale.
֍ Am realizat calendarul anual de evenimente pentru Municipiul Piatra Neamţ, pe care l-am prezentat la târgurile de turism ale României. „Hora Unirii”, prima ediţie a „Turn Folk Piatra Neamţ”, „Festivalul Dacic Petrodava, „Sărbătoarea Curţii Domneşti, „Piatra Fest 2019”, „Vacanţele Muzicale”, „Târgul de Crăciun” – sunt doar câteva manifestări devenite tradiţie, care au adunat mii de pietreni pe platoul de la Curtea Domnească şi în acest an.
În linii mari, acestea au fost preocupările administraţiei locale în anul 2019. Cu siguranţă că, exact ca într-o casă, mereu mai este câte ceva de făcut. Consider că suntem pe drumul cel bun, iar investiţiile, în special cele realizate cu fonduri europene, vor face ca oraşul nostru să devină din ce în ce mai atractiv, cu un grad de confort cât mai apropiat de zonele urbane dezvoltate ale Uniunii Europene.
O administraţie nu guvernează singură, ci împreună cu cetăţenii pe care îi reprezintă.
Vă mulţumesc pentru buna colaborare, pentru că v-am simţit aproape, dornici, ca şi mine, să facem din Piatra Neamţ un oraş în care fiecare să-şi dorească să locuiască şi să se simtă respectat.
۞  Vă invit să îmi fiţi parteneri şi în anul 2020. ۞


Un comentariu:

  1. Are you interested in any kinds of hacking services?
    Feel free to contact TECHNECHHACKS.

    For years now we’ve helped so many organizations and companies in hacking services.
    TECHNECHHACKS is a team of certified hackers that has their own specialty and they are five star rated hackers.

    We give out jobs to hackers (gurus only) to those willing to work, with or without a degree, to speed up the availability of time given to jobs!!

    Thus an online binary decoding exam will be set for those who needs employment under the teams establishment.


    we deal with the total functioning of sites like,



    + SOCIAL MEDIA (Facebook, Twitter, Instagram, Snapchat, google hangout etc.)

    + CREDIT CARDS INSTALLATION

    + WESTERN UNION TRANSFER

    + MONEY FLIPPING

    + BANK ACCOUNTS

    + IOS/OS

    + CRIMINAL RECORDS

    + SCHOOL GRADES

    + CREDIT SCORES

    + SPOUSES PHONE

    + BTC RECOVERY

    + BTC MINING

    + BTC INVESTMENT

    Thus bewere of scammers because most persons are been scammed and they ended up getting all solutions to their cyber bullies and attacks by US.

    I am Jason williams one of the leading hack agent.

    PURPOSE IS TO GET YOUR JOBS DONE AT EXACTLY NEEDED TIME REQUESTED!!!



    And our WORK SUCCESS IS 100%!!!



    I’m always available for you when you need help.

    Contact or write us on:

    Technechhacks@gmail.com

    SIGNED....!

    Jason. W.

    RăspundețiȘtergere