duminică, 15 noiembrie 2020

Medicul erou are un nume - Ioan Cătălin Denciu, doctor specializat în ATI. Aseară a fost transferat la București iar astăzi a fost transportat la Spitalul Militar “Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate


Medicul erou are un nume - Ioan Cătălin Denciu, doctor specializat în ATI. A suferit răni grave pe 40% din partea inferioară a corpului pentru a salva viețile pacienților săi.

Colegul său, medic ATI și el, a suferit arsuri grave pe mâini scoțând pacienții intubați bolnavi de Covid-19.
Toate speranțele noastre se îndreaptă spre acești specialiști care acum au nevoie de gândurile noastre.
Nu avem tot ceea ce ne trebuie, dar vom face tot ceea ce trebuie pentru a-l salva pe erou, pe cel care, prin dăruirea lui, a salvat oameni.

Ioan Cătălin Denciu este medicul EROU care a salvat mai mulți pacienți din incendiul care a cuprins, sâmbătă seara, secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. În vârstă de 48 ani, doctorul Denciu se afla de gardă în momentul în care a izbucnit incendiul.

Fără să stea pe gânduri, a sărit, alături de un alt medic și 2 asistente, să scoată bolnavii din flăcări. Și aceștia au fost răniți în incendiu.

Din păcate, doctorul Denciu a fost cel mai grav rănit, având arsuri pe circa 40% din suprafața corporală.

Aseară a fost transferat la București iar astăzi a fost transportat la Spitalul Militar “Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate.

Transferul pacientului s-a realizat cu un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, în condiţii speciale, cu asistenţă medicală specializată asigurată, pe toată durata transportului, de o echipă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi SMURD Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu